Urmașul

Aflat într-o vizită la Paris, președintele Iohannis a fost autorul unei scene jenante. La urcarea în limuzina de protocol, proaspătul nostru întâi stătător la buget aștepta să-i culeagă cineva pardesiul din mână. După câteva secunde de așteptare fără rezultat, Iohannis s-a enervat cu nervii capului și a aruncat pur și simplu haina pe plafonul mașinii. Eliberat de povară, a descins pe bancheta din spate, în timp ce haina a fost recuperată de un cetățean sepepisto-româno-francez aflat în spatele președintelui.

Recunosc, nu știu ce scrie la cartea de protocol în materie de pardesie amestecate cu limuzine și cu președinți de republici europene semi-bananiere. Știu sigur însă, că potrivit best seller-ului “7 Ani de Acasă” domnul Iohannis a cam dat cu mucii în fasole.

Îmi amintesc de filmul lui Florin Iepan despre domnul Iohannis. Era acolo un interviu cu un coleg de școala, român de la țară, care povestea cum mergeau împreună la cursuri de “dans și bune maniere”. Erau necesare, spunea el, deoarece… “Klaus avea nevoie de dans iar eu de bune maniere”. Astazi se dovedește ca cei doi studenți ar fi trebuit sa abordeze invers programa.

Domnul Iohannis se dovedește un demn urmaș al mitocăniilor lui Traian Băsescu. Nu e bine, domnule președinte!

Atenție la bască, domnule Iohannis!

Domnul Iohannis a declarat (am cititi eu în presă) că dacă va câștiga alegerile prezidențiale îl va propune pe domnul Predoiu pentru funcția de premier.

Ca să putem lua această declarație, lipsită, e drept, de alte precizări, în serios, ar trebui să ne imaginăm că ea a fost făcută cu referire rezonabilă la momentul alegerilor parlamentare din 2016 și doar în condițiile în care facțiunea liberalo-democrato-creștină, sau cum s-o mai fi numind ea pe atunci, ar câștiga respectivele alegeri.

Dacă domnul Iohannis câștigă prezidențialele acum și partida sa parlamentarele în 2016 atunci, da, poate, atât în fapt cât și în drept, să-l numească pe domnul Predoiu premier.

În orice alt moment înaintea parlamentarelor desemnarea domnului Predoiu stă sub semnul întrebarii, fapt pentru care domnul Iohannis a uitat să precizeze acum (sau poate a spus omul dar nu a preluat nimeni) și cum îl va determina pe premierul în exercițiu, care va să zică, domnul Ponta, să demisioneze.

Ce-i lipseste domnului Iohannis, în afara mandatului prezidențial, pentru deja anunțata desemnare, este o majoritate parlamenară care sa-l trântească pe domnul Ponta prin moțiune de cenzură. Iar ca să obțină așa ceva, domnul Iohannis ar trebui să fie cel mai bun negociator “din lume și din univers”.

Fidelii săi, adica ce a rămas din PD-L dupa ruperea unei hălci de către PMP, împreună cu ce a rămas din PN-L după plecarea lui Tăriceanu, sunt o parte extrem de mică din Parlamentul Romăniei. Chiar dacă i-ar convinge pe toți plecații să susțină moțiunea, tot nu ar fi de ajuns. Poate ar reuși, așa cum a mai facut-o o dată, să atragă de partea lui grupul minorităților. Dar tot mai trebuie. De unde, oare, să mai adune voturi? Păi de la PPDD, UDMR, UNPR și PC. Iar toti acești cetățeni sunt la guvernare.

Din PPDD nu e clar ce a mai rămas, în condițiile în care după eșecul șefului de întra în Parlament și după episodul Oltchim, oamenii s-au împrăștiat ca potârnichile, unii fiind la al treilea partid schimbat. Nici nu știi, pe cuvânt de onoare, cu cine mai poți discuta… și ce-ai discutat să se mai și întâmple.

Cu UDMR există două monede de schimb. Prima și cea mai importantă este guvernarea. O are deja. Cea de a doua este susținerea practică a ideii de autonomie, chestiune extrem de sensibilă electoral și pe care o poate negocia în mod serios doar cel care vrea neapărat să se sinucidă politic.

UNPR este, practic, parte din PSD.

În fine, pentru PC, potrivit folclorului politic, exista Grivco și exista basca…

La fiecare schimbare de mandat prezidențial, noul ocupant primește de la cel vechi prerogativele, însemnele, telefoanele de la STS, cheile de la beci și o basca mică. Însemnele sunt clare, cheile intră ca unse prin broaștele ușilor de stejar de la Cotroceni, dar manevrarea băștii ține strict de abilitățile personale. Iar basca pe care ați putea-o primi, domnule Iohannis, e prăpădită rău. A fost ținută când pe vârful cheliei, când prin mână, purtată intens pe față, pe dos și chiar în dungă. Ba mai mult, a fost purtată și pe post de mănuși, și de șoșoni și, deseori, chiar de izmene.

Așa că, dmnule Iohannis, daca veți primi-o, aveți grija ei. Mai ales acum, când nu știu sigur dacă a mai rămas vreun ceaprazar în viață.

Electorală cu El și Ea

La-nceput a candidat el.
L-a lansat ea – Și acum vă prezint candidatul nostru…
Șeful însuși a zis că-l votează.
A aplaudat lumea.

Apoi ea s-a răzgândit. Nu mai candidează el. Candidează chiar ea.
Lumea n-a priceput mare lucru.
Fata șefului a spus că ea și-a pierdut mințile (nu știa nimic sărăcuța).
El n-a priceput minic.

A explicat ea – el, pe când era mic, a semnmat prima suspendare a șefului. Un lucru urât, cum ar veni.
El a zis că, dacă-i p’așa, își retrage candidatura în numele partidului dar candidează îndependent în numele fundației cu același nume.
Mă apuc de strâs semnaturi, a zis el.
N-ai decât, a zis ea.

A ieșit șeful. Da, a zis el, e urât că el a semnat suspendarea mea. Știu că după ce a semnat-o l-am luat consilierul meu. Atunci am uitat. Cât pe ce să uit și acum. O sustin, deci, pe ea.

A aplaudat lumea pe față și a înjurat mai pe din dos.

El și ea apar în fața lumii.
El o susține pe ea.
A aplaudat lumea.

Sărmanul PNL

Aidoma celebrului cuplu mondenos Prigoana-Bahmuteanu, nonșalant trecător printr-o serie neverosimilă de divorțuri și căsătorii, tandemul politic PNL-PD-L se afla de câteva zile într-o nouă și, pentru mulți, nefirească acuplare electorală.

Nici în primul tandem și nici în al doilea nu ne-am putut dumiri cine pe cine a iubit mai tare, cine a fost mai concesiv ori cine a “investit” mai mult în relație. În ambele, în schimb, e evident care pe care a fugărit cu pliciul…

Deci, la’nceput a fost PNL-ul. Și după ce-au venit comuniștii, n-a mai fost. S-a regrupat de prin pușcarii in ’89 – ce a mai rămas din el – și s-a întâlnit cu odraslele comuniștilor din trecut și cu o societate care, în majoritate, uitase. Abia când a iesit în Piața Universității strigând “neocomunismul” guvernului FSN iar rezultatul a luat forma bâtelor minerești a înțeles că nimeni nu pricepea nimic.

Prima legatura cu PD-ul rupt din FSN, nascut din CFSN, moștenitor legitim al PCR, s-a consumat prin formarea unei aliante electorale care a câștigat alegerile in 1996 și le-a pierdut lamentabil 4 ani mai tarziu. Prin grija partenerului PD, în special a lui Traian Basescu, guvernarea CDR a fost marcată de o debandadă fără precedent, lucru taxat pe îndesate-lea de alegători la scrutinul din 2000.

Foști membri PNL, putreziți zeci de ani prin pușcăriile comuniste, deveniseră colegi de alianță cu foști politruci PCR ori foști (poate încă activi) turnători la Securitate. Ca și cum nu era de ajuns, fostul contabil al Securității, Stolojan, a devenit chiar președintele partidului!

De ce a ales PNL o astfel de cale? O cale a alianței cu cei care i-au fost călăi atat politic cât și fizic? Pentru Putere! PNL avea o reprezentativitate sub 10% si nu s-a mulțumit cu atât. Evident, nici nu s-a obosit să crească prin propria prestație.

A fost rândul PNL-ului, cel mai notoriu dintre partidele istorice românești, să nu priceapă nimic din eșecul guvernării 1996-2000 și nici din faptul că a ieșit din CDR șifonat bine de tot.

A format din nou, alaturi de PD, o alianță electorală – Alianța DA. Aici, pentru istorie, trebuie consemnat ca Tăriceanu s-a opus. Nu l-a înghițit pe Băsescu niciodată iar Băsescu a făcut tot ce a putut să distrugă PNL. Contabilul Securității a plecat cu o bună halcă din partid și a format aberația PL-D, ulterior transformată in PD-L. Așa se face că beizadelele PD, ridicate pe osatura comunistă a FSN-ului aveau acum, dupa o cratimă, emblema liberala – “L” Erau democrat-liberali Băsescu, Blaga, Udrea, EBA și procurorul din timpurile lui Ceașcă, Monica Macovei.

Ce n-a mers cu “democrații” au încercat cu socialiștii. A apărut USL. Tot alianță electorală. Au obținut un scor zdrobitor în alegerile din 2012 doar ca să părăseasca guvernul, să-și piardă președintele și, prin noul amor cu vechii succesiv ba prieteni, ba dușmani – PDL – să-și piardă si bruma de credibilitate rămasă.

“PNL nu a reușit să devină un partid de 20%”, spunea aseara, la Realitatea TV, Crin Antonescu. “Fapt pentru care a devenit firească aliața cu PD-L”

Deci, PNL cedează reprezentativitatea, atâta câtă e, în favoarea iluziei obținerii puterii, acum, cu orice preț. De-a lungul experiențelor sale s-a dovedit că, în orice alianță, puterea a fost preluatâ conjunctural, efemer și cu un preț foarte mare.

În acest moment, PNL nu numai că are urmele de plici încă imprimate pe partea dorsală, mi-e teamă ca, din obișnuință, să nu și le tatueze permanent.

Sulfina și maimuțele – două remarci și o întrebare…

După chelfăneala zdravănă încasată de PDL în alegerile parlamentare, Sulfina Barbu a declarat că USL ar fi putut să pună și maimuțe pe liste că tot ar fi câștigat.

Spuneam, am două remarci și o întrebare.

Prima dintre remarci este că doamna Sulfina, care, fie vorba între noi, a ratat acum intrarea in Parlament iar la locale a încasat cea mai usturătoare înfrângere dintre toți candidații portocalii, a jignit 60% dintre votanți. Așa ceva nu se face, decat dacă te-ai hotarât să te superi ca măgarul pe sat.

În al doilea rând, fiecare politician, atunci când glăsuiește, o face cu un scop precis. Mesajul se adresează cuiva anume. Are, întotdeauna, o țintă precisă. Dacă emiți o inteligență știi sigur că 7 din 10 oameni nu o vor pricepe. I-ai pierdut. Ai câștigat, însă, pe ceilalți trei, care sunt, de fapt, ținta ta. În cazul nostru, însă, mesajul doamnei Sulfina a fost atât de grobian încât n-ar putea avea trecere decât la maimuțe. Dar, stupoare! Maimuțele sunt ale adversarului, cum am văzut. Remarc, deci, o inadecvare totală a mesajului. Un act ratat.

În fine, întrebarea. Oamenii au avut de ales între ceva și altceva. Dacă unii erau maimuțe, ce erau cei de la contraofrtă?

…pe procedură.

Astăzi am primit de la Parchetul Militar de pe langă Curtea de Apel o solicitare scrisă. Oamenii vor să le dăm imagini brute din seara zilei de 15 Ianuarie, când mai mulți creștini au fost puși la pământ de jandarmi, îmbălsămați cu gaze lacrimogene, conduși la secție și amendați contravențional.

Creștinii au făcut plângere, dosarul este pe rol, iar, într-u lămurirea chestiunii, trebuie să dăm noi niște imagini, doar, doar, s-o fi nimerit evenimentul cu pricina în fața obiectivelor.

Ce este interesant e adresa la care ne-a fost trimisă nota – Șoseaua București-Pitești 25-27, și nu București-Ploiești, cum ar fi fost corect. Deci, nu e “procedură”, cum ar veni. În fine, solicitarea a ajuns la noi prin intuiția poștașului și, cel mai probabil, îi vom da curs.

Mă întreb, însă, cum se va desfășura judecata pe fond, dacă nici o prăpădită de adresă nu pot completa corect. Mai mult, e de remarcat termenul, de aproape un an, scurs de la desfășurarea evenimentului și până la, iată, încă faza de probatoriu. Până la soluție mai avem fondul, împreună cu toate căile de atac. Deci încă doi, poate trei ani. Și asta pentru un proces în care trei ominași au fost luați de la proteste și amendați.

Dar, nu-i nimic. Raportul MCV va fi dezastruos, înțeleg, pentru că în vară s-a desfășurat o procedură de suspendare a președintelui României. Vai de mama noastră de amărâți…

Pe persoană fizică.

Liviu Dragnea este urmărit penal de Parchet, în dosarul “Referendumul” pentru “folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.”

Cu alte cuvinte, Liviu Dragnea a “instigat” lumea la vot, iar asta nu este în regulă, câtă vreme “instigarea” vine din partea unui personaj cu o funție de conducere într-un partid.

Îmi aduc aminte de Traian Băsescu și îndemnurile sale din campania electorală – Nu mergeți la vot! De ce nu este chemat și el la Parchet?

Cel mai probabil pentru că la momentul amintitului îndemn, Traian Băsescu nu avea nicio fucție de conducere și nu făcea parte din nici un partid. Nu se înscrie în respectivul articol de lege, nu-i așa? El și-a folosit influența și autoritatea dar “pe persoană fizică”.

În acest mod simplu bifăm încă o premieră națională – Traian Băsescu devine cea dintâi persoană fizică protejată de imunitate prezidențială!

Matematică de cambuză

Șirul prostiilor spuse cu rea voință de președintele suspendat Traian Băsescu s-a completat astazi cu o nouă perlă. După ce Guvernul a vehiculat suma de 2,5 milioane de cetățeni români cu reședința în străinătate, oameni care ar trebui scoși din listele electorale permanente, domnul Băsescu, într-o apariție meteorică din fața sediului de campanie, a spus: “… dacă sunt 2,5 milioane de români în străinătate, de ce au trimis doar 500.000 de buletine de vot?”

Două precizări trebuie făcute în acest caz.

1. Guvernul Ponta a trimis în străinătate, cu ocazia acesui Referendum, 596.645 de buletine de vot. Orice rotunjire ai aplica acestui număr rezulta 600.000 si nicidecum 500.000.

2. Guvernul Boc a timis în străinătate, cu ocazia turului II al alegerilor prezidențiale din 2009, 597.389 de buletine de vot, cu 744 mai multe decât Guvernul Ponta. Dacă ținem cont că în 2009, când în străinătate s-a votat masiv și cu o frecvență de mitralieră de companie, au fost utilizate mai puțin de un sfert dintre buletinele trimise, mai exact 24,7%, se vede că numărul buletinelor trimise cu ocazia Referendumului a fost bine apreciat. Acest lucru este confirmat de realitate. În străinătate au votat 73.016 cetățeni români, adică au fost întrebuințate 12,2% din totalul buletinelor disponibile.

Avem în față încă o picătură din marea de manipulări pe care navighează căpitanul nostru, momentan suspendat de la comanda vasului și arestat în cambuză.

Regrete aniversare

Mai mulți simpatizanți USL s-au adunat astăzi în fața Spitalului de Urgente Floreasca, unde, pe patul de spital, fostul premier Adrian Năstare aniversează, așa cum poate un om cu gâtul perforat să o facă, 62 de ani de viață.

În miezul zilei, pe o căldură cumplită, asudați dar foarte volcali, manifestanții au scandat, printre altele: “La mulți ani!”, “Și altă dată o s-o facem și mai lată!” sau “Ieși afară javră ordinară!”.

Și cum românului îi șade bine cu scripca în orice ipostază, căntăreața de muzică populară Ionela Prodan i-a dedicat spitalizatului cunoscuta melodie “Din bucata mea de pâine am hrănit un om și-un căine”.

Superb!

Uneori înțeleg comportamentul dictatorial al lui Năstase. Omul a fost înconjurat numai de dobitoci. Nu pot să jur, dar ceva îmi spune că Năstase regretă acum că nu a împușcat pe cine trebuie.

O chestiune de mândrie…

Președintele Băsescu a spus în aceasta seară, într-un interviu acordat domnului Cristoiu, ca i-a propus poziția de prim-ministru domnului Ponta, care ar fi refuzat.

Domnul Pota a spus că Băsescu minte.

Acuma, chiar dacă domnul Ponta nu-mi e chiar simpatic, ba, din contra, îl consider extrem de impertinent, temperat cu apăsate și vizibile strădanii, doar de poziția politică pe care o deține, tind, de această dată, să-l cred pe cuvânt. Iar asta nu se întâmplă pentru că am încredere în cuvântul său, cât, mai degrabă, pentru că m-am obișnuit cu minciunile nonșalante ale domnului Băsescu.

Nu i-ar fi propus lui Ponta să fie premier nici mort. Nicidecum să-l mai și ajute, din interes național, pricep, să formeze un guvern care să treacă de votul Parlamentului! Înduioșător, este? Și de ce ar fi făcut domnul Băsescu așa ceva?.. Păi, pentru că, așa cum singur a spus azi, din poziția de președinte, nu-și poate permite să desemneze premieri ale căror guverne să nu capete votul de învestitură.

Ei bine, astea sunt cele mai mari prostii pe care le-am auzit în ultimul timp.

Domnul președinte a mai desemnat premieri care au căzut în Parlament. Nu doar unul, ci mai mulți. Și nu căzut pur și simplu, ci în toate pozițiile posibile.

Primul căzut a fost domnul Boc, picat în premieră națională prin moțiune de cenzură, după pierderea majorității din Parlament. Și-a permis domnul Băsescu să aibă un premier picat în plin mandat. Și pentru că a fost atât de preocupat de trecerea noului cabinet prin Parlament, un eventual eșec neputând să-și permită, a refuzat să desemneze premier pe Klaus Johannis, cel care avea sprijinul noii majorități. L-a desemnat pe Lucian Croitoru care a picat, cu brio, din prima și apoi pe Liviu Negoiță care nici măcar nu a mai apucat votul plenului.

Domnul Băsescu nu a desemnat premierul care ar fi avut suficiente voturi pentru a-și trece cabinetul prin Parlament. Din “interes național”, așa cum ne-a spus în seara asta, domnul Băsescu nu trebuia să facă nimc. Nu era nevoie de sprijinul său pentru învestitura Guvernului. Johannis s-ar fi descurcat foarte bine și fără el. Dar nu era premierul lui, sprijinit de majoritatea lui.

Accepțiunea dovedită a actualului președinte despre cum trebuie desemnați premierii români, are o asemenea cantitate de discreționar, încât ajungi să te întrebi daca această afacere mai poate fi considerată, vreodată, una serioasă. Să fii prim-ministru ca să ce? Ca să execuți necondiționat (vezi Boc), ca să legitmezi o majoritate nedemocratică (vezi Ungureanu și episodul parlamentar UNPR) sau ca să faci figurație pasageră (vezi Croitoru și Negoiță).

În scurt timp, faptul de a nu-ți fi propus Băsescu să fii prim-ministru, va deveni o problemă de minimă mândrie personală.