Sărmanul PNL

Aidoma celebrului cuplu mondenos Prigoana-Bahmuteanu, nonșalant trecător printr-o serie neverosimilă de divorțuri și căsătorii, tandemul politic PNL-PD-L se afla de câteva zile într-o nouă și, pentru mulți, nefirească acuplare electorală.

Nici în primul tandem și nici în al doilea nu ne-am putut dumiri cine pe cine a iubit mai tare, cine a fost mai concesiv ori cine a “investit” mai mult în relație. În ambele, în schimb, e evident care pe care a fugărit cu pliciul…

Deci, la’nceput a fost PNL-ul. Și după ce-au venit comuniștii, n-a mai fost. S-a regrupat de prin pușcarii in ’89 – ce a mai rămas din el – și s-a întâlnit cu odraslele comuniștilor din trecut și cu o societate care, în majoritate, uitase. Abia când a iesit în Piața Universității strigând “neocomunismul” guvernului FSN iar rezultatul a luat forma bâtelor minerești a înțeles că nimeni nu pricepea nimic.

Prima legatura cu PD-ul rupt din FSN, nascut din CFSN, moștenitor legitim al PCR, s-a consumat prin formarea unei aliante electorale care a câștigat alegerile in 1996 și le-a pierdut lamentabil 4 ani mai tarziu. Prin grija partenerului PD, în special a lui Traian Basescu, guvernarea CDR a fost marcată de o debandadă fără precedent, lucru taxat pe îndesate-lea de alegători la scrutinul din 2000.

Foști membri PNL, putreziți zeci de ani prin pușcăriile comuniste, deveniseră colegi de alianță cu foști politruci PCR ori foști (poate încă activi) turnători la Securitate. Ca și cum nu era de ajuns, fostul contabil al Securității, Stolojan, a devenit chiar președintele partidului!

De ce a ales PNL o astfel de cale? O cale a alianței cu cei care i-au fost călăi atat politic cât și fizic? Pentru Putere! PNL avea o reprezentativitate sub 10% si nu s-a mulțumit cu atât. Evident, nici nu s-a obosit să crească prin propria prestație.

A fost rândul PNL-ului, cel mai notoriu dintre partidele istorice românești, să nu priceapă nimic din eșecul guvernării 1996-2000 și nici din faptul că a ieșit din CDR șifonat bine de tot.

A format din nou, alaturi de PD, o alianță electorală – Alianța DA. Aici, pentru istorie, trebuie consemnat ca Tăriceanu s-a opus. Nu l-a înghițit pe Băsescu niciodată iar Băsescu a făcut tot ce a putut să distrugă PNL. Contabilul Securității a plecat cu o bună halcă din partid și a format aberația PL-D, ulterior transformată in PD-L. Așa se face că beizadelele PD, ridicate pe osatura comunistă a FSN-ului aveau acum, dupa o cratimă, emblema liberala – “L” Erau democrat-liberali Băsescu, Blaga, Udrea, EBA și procurorul din timpurile lui Ceașcă, Monica Macovei.

Ce n-a mers cu “democrații” au încercat cu socialiștii. A apărut USL. Tot alianță electorală. Au obținut un scor zdrobitor în alegerile din 2012 doar ca să părăseasca guvernul, să-și piardă președintele și, prin noul amor cu vechii succesiv ba prieteni, ba dușmani – PDL – să-și piardă si bruma de credibilitate rămasă.

“PNL nu a reușit să devină un partid de 20%”, spunea aseara, la Realitatea TV, Crin Antonescu. “Fapt pentru care a devenit firească aliața cu PD-L”

Deci, PNL cedează reprezentativitatea, atâta câtă e, în favoarea iluziei obținerii puterii, acum, cu orice preț. De-a lungul experiențelor sale s-a dovedit că, în orice alianță, puterea a fost preluatâ conjunctural, efemer și cu un preț foarte mare.

În acest moment, PNL nu numai că are urmele de plici încă imprimate pe partea dorsală, mi-e teamă ca, din obișnuință, să nu și le tatueze permanent.