Un lucru mare!

Ieri, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională comasarea alegerilor locale cu cele generale și, eventual, cu nu mai știu ce referendumuri prezidențiale.

Decizia este, cu siguranță, un rezultat concret al manifestațiilor din Piața Universității și din cele peste 60 de orașe mari ale țării. Fără presiunea acestor două săptămâni de proteste neîntrerupte, am convingerea că judecătorii Curții Constituționale, aceeași care și-au dovedit în mai multe rânduri obediența față de Băsescu, ar fi acceptat comasarea.

Nu am nici o îndoială că PD-L-ul și sateliții lui vor obține, în alegerile generale independente, scoruri semnificativ mai mici decât ar fi obținut în comasate.

Cum așa? Iată…

Comasatele aveau drept scop menținerea controlului in teritoriu, prin primarii de localități, până la alegerile generale – adevărata miză a PD-L-ului. În paralel, suprapunerea campaniilor electorale pentru locale și generale, după modelul deja testat cu succes in 2009, al campaniilor pentru alegerea președintelui și, simultan, pentru referendumul necesar reducerii numărului de parlamentari, ar fi permis puterii să mute accentul de la temele mari, de interes național, unde stă execrabil la toate capitolele, către tematica locală, axată pe obiective punctuale, dar de mare interes pentru votanții acelor comunități.

Mai mult, numarul actual de primari PD-L ar fi urmat să crească, pe fondul tot mai numeroaselor racolări pe bază de șantaj fianciar. Vrei finanțare pentru diversele proiecte din localitatea ta, proiecte cu care vei intra în campanie? Vrei. Buuun, păi uite cum facem… pleci mătăluță din partidu’ lu’ matale și vii la PD-L. Noi promitem finațarea proiectelor de campanie și tu mergi peste tot de mână cu senatorul și deputatul nostru. Dacă dă cineva cu pietre, te pui în față. Ok?

Tot acest plan diabolic, dar viabil, e drept, ar fi urmat să împiedice USL în a obține 50% + 1 din mandate, astfel încât președintele jucător să poată păpușări (cu basca în mână, la Grivco) încă o alianță în jurul PD-L-ului și a satelitului său UNPR.

Din fericire, n-a ieșit.

După alegerile locale din luna Mai, am siguranța că actualul număr de primari PD-L va fi substanțial mai mic, iar în consiliile locale, municipale și județene actuala putere va fi în minoritate. În aceste condiții șantajul financiar nu va mai functiona. Primarii vor fi proaspăt instalați, iar perspectiva 100% certă ca actuala coaliție la putere să piardă alegerile generale ar putea avea un efect invers – primarii PD-L să defecteze spre noii guvernanți, acolo de unde vin banii.

Candidații PD-L vor lua în piept campania electorală fără teme parazite, fară deturnări de atenție, fără să umble la toarta sau chiar la dosul mult mai notoriilor primari. În aceste condiții, și în situația foarte probabilă ca actuali parlamentari PD-L să candideze pentru noi mandate, este foarte probabil ca onor-candidații să nu poată ieși în lume de huiduieli.

Oamenii din piață, așa puțini cum au fost, au pecetluit soarta acestei puteri. Au făcut un lucru mare! Lupta străzii cu Băsescu este tranșată. Ea s-a încheiat fără satisfacția demisiei imediate a președintelui și guvernului, dar cu certitudinea că schimbarea se va produce și ea va începe în luna Iunie. Mai sunt 4 luni până atunci.

În acest moment un singur lucru îmi pare incert – nu stiu daca președintele Băsescu își va încheia acest al doilea mandat.

Ciocu’ mic!

Nu cred că ar trebui să cuantificăm forța manifestației din Piața Universității în funcție de numarul participanților ci, mai degrabă, în raport cu consecințele pe care a reușit pâna acum să le determine.

Prima dintre ele este reducerea la tăcere a acestui regim, prin cea dintâia sa portavoce – președintele Traian Băsescu. Odinioară permanent implicat în toate chestiunile publice, priceput la orice, lansator al tuturor mesajelor puterii, în direct ori înregistrat, președitele Băsescu, entitatea Zero a guvernării prin asumare, cel care și-a contaminat, în lipsă de argumente, cu mitocănie și impertinență întregul fan-club, da, acest președinte nu mai sună pe la televiziuni. Nu. Tace. De 12 zile. Și se ascune.

Un al doilea element reieșit din mulțimea pieței este apariția ofițerului Alexandru Gheorghe. Unii îl consideră erou, alții cred că e un marginal sau, mai pe românește, un fraier. Indiferent ce ar fi, simpla sa prezentă în uniformă militară a umanizat armata încă o dată, dupa 1989, și a arătat tuturor că încă există oameni dispuși să-și riște cariera și chiar libertatea pentru lucrul în care cred, indiferent care ar fi acela. Sacrificiul personal este gestul de supremă empatie iar piața a arătat că încă putem produce astfel de caractere.

O a treia consecință este punerea în mișcare a opoziției politice, care a înțeles, se pare, că dacă vrea să capitalizeze efuziunea pieței trebuie să facă ceva. Demisia din parlament este, orice s-ar spune, o formă de presiune pentru putere și, nu în ultimul rând, una de eliberare pentru opoziție. Odată ieșiți din slujbe bugetare, extrași din moliciunea fotoliilor parlamentare, politicienii vor putea ieși și ei în stradă. Dacă această demisie colectivă se va produce ea va fi un rezultat concret al mișcărilor de stradă.

În fine, tot în stadiu de posibilitate, pentru moment, este solidarizarea mișcării sindicale. Mai mulți lideri au declarat deja că discută opțiunea declanșării grevei generale.

În opinia mea, nu e puțin lucru pentru câteva sute de oameni.

În acest moment puterea a băgat capul în nisip și baletează centrifug, încercând să-și ferească fundul de joarde. Cedează, ca la șah, câte un pion, cu intenția clară de a câștiga timp și a păstra regina pe tablă. Președintele Băsescu, așa cum comandantul proaspăt eșuatului pachebot Concordia a abandonat primul nava, a dat cel dintâi bir cu fugiții, absentând de la serbările Unirii organizate la Iași. Totuși, oamenii l-au huiduit în contumacie.

Ce pare că nu pricepe Băsescu este că dacă ai ajuns să te huiduie lumea pe drum, nu e o soluție ca pur și simplu să nu mai ieși în stradă. Nu e de ajuns. În scurt timp vine strada după tine.

Țară europeană, posed palestinian, caut încă unul.

E foarte posibil ca în urmăroarele zile manifestațiile populare din Piața Universității să se stingă treptat și… și gata. Singuri, 10.000 de oameni in toata țrara și câteva sute în București nu vor determina demisia unui regim tăbăcit de reproșuri și de o neam-prostie egalată doar de propria
incompetență.

Deci, de acum înainte, ce? Cel mai probabil, nimic, în condițiile în care toată lumea refuză să sprijine protestul din piață pentru a evita anatema aruncată de Băsescu și supușii săi. Dacă faci un miting paralel care se suprapune cu Piața Universității pentru căteva ore este egal cu zero.

Dacă ne gândim cine sunt entitățile cu o identitate clară care au manifestat alături de micul nucleu eterogen cu prezentă constantă în piață vom înțelege futilitatea unui protest abandonat din start. De-a lungul celor 9 zile de mitinguri s-au alăturat pieței câteva sute de studenți și, astăzi, câteva zeci de cadre didactice. A anunțat, deocamdată, că se va alătura protestului federația pensionarilor. De mare impact, nu altceva!

Oamenii din piață sunt singuri. Cei care ar putea face concret ceva fug de ei ca Dracu’ de tămâie. Liderii liberalo-socialisto-conservatori au făcut un miting, s-au urcat la o tribună de unde au emis inepții gen – “…am venit să cadă Băsescu, cade Băsescu!” – și au plecat acasă având grijă să nu cumva să fie asociați cu cei de la Universitate.

Opoziția politică, cea care ar putea forța dizolvarea Parlamentului prin demisia tuturor parlamentarilor săi, nu dă semne că ar fi dispusă la abandonarea fotoliilor cu încălzire centrală, plătită de le buget.

Sindicatele, preponderent bugetare, care ar putea forța căderea guvernului prin organizarea marilor mișcări de protest, culminând cu declanșarea grevei generale pe termen nelimitat, sunt, practic, descăpățânate. Liderii sunt de negăsit, prin vacante însorite, la jumătate de planetă distanță de Piața Universității. Cei mai mulți dintre ei sunt prosperi oameni de afaceri, dintre care unii mai au și dosare penale pe la DNA.

În lipsa unei organizări oarecare, mișcarea din stradă se va stinge, ca un copil cerșetor, pe care toată lumea îl mângâie pe creștet, în treacăt, dar nimeni nu-l primește în casă. E homeless, e iarnă, se va ascunde prin canale de frig.

Palestinianul Raed Arafat a fost în stare, singur, să declanșeze o mișcare de protest pe care nici un român nu e capabil să o ducă mai departe. Om mai fi având vreun palestinian prin România?

La loc comanda!

În a cincea zi de proteste de stradă, Raed Arafat a revenit la minister pe aceeași poziție – subsecretar de stat. Ministrul de resort, al cărui nume îmi scapă, impreună cu Boc însuși, au semnat ordinul de numire, ca indispensabil, a unui om proaspăt înlăturat cu eticheta de dușman al sistemului.

Dar ce, cum se spune, însemnează aceasta?

O concluzie ar fi ca Boc și întreg aparatul politic de inspitație pedelistoidă sunt doar la fel de obraznici pe cât de obedienți.

A doua ar fi, că pentru prima dată, Băsescu a dat înapoi. Iar asta nu arată bine, nu neapărat în fața opiniei publice, de care, cu adevărat, il dore exact in cur, ci în interiorul propriului clan. Într-o organizare absolutist-patriarhală, cu un tată-mare de necontestat în fruntea bucatelor, dacă șeful dă chiar și cel mai mic semn de slăbiciune sar lupii tineri să il sfășie.

Concret s-ar putea întâmpla cam așa… Vine la Udrea sau la Videanu sau chiar la Boc cine știe ce cotizant care vrea vreo modificare legislativa, nu de alta dar trebuie să-și scoață și cotizanții ăștia banii de undeva. Și zic oamenii pedelei:

- Nici o problemă, se rezolvă.
- Da? Foarte bine! Cum?
- Pai, facem un proiect de modificare a legii.
- Ok, și va trece sigur?
- Normal!
- ???
- Dragă, dacă avem vreo banuială rea, îl trecem prin asumare.
- Păi și ce facem dacă iese scandal?
- Nu-i problemă. Dacă iese vreo discuție, rezolvă șefu’. Intervine el.
- Serios? Intervine pe dracu! Hai să vorbim de ceva care funcționează nu de prosteli. Păi, șefă-tu, dacă se incurcă treaba, înotoarce foaia și vă pune să anulați totul. Încă o dată, câți bani spuneai că vrei?
- …

Pericolul comunist

În discuția generată de proiectul legii sănătății, și care monopolizează agenda publică inclusiv prin mișcări de stadă pe care nu le mai credeam posibile, președintele Băsescu l-a făcut stângist pe doctorul Raed Arafat. Știm cu toții că apelativele de stângist, socialist și, evident, abominabilul comunist sunt tot atâtea anateme pe care comunistul antedecembrist (unii spun ca și securist), stângistul pedist și democrat-liberalul vopsit Băsescu le aruncă asupra oamenilor, aidoma excomunicărilor papale.

Aici este, deci pericolul – Raed Arafat?!!

Hai să vă arăt acum, nu stângism, ci comunism renăscut, comunism sfidător, comunism supraviețuitor timpului.

Mă uitam aseară la televizor cum circa 2000 de oameni din Târgu Mureș au iesit în stradă pentru a susține cauza doctorului Arafat și a SMURD. Și la un moment dat a intrat în direct prefectul județului, Marius Pașcan.

Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea să aflu cum nici mai mult nici mai puțin decât “elemente turbulente”, care nu sunt de la SMURD și nici măcar din localitate, au pus la cale această “manifestație neautorizată” și au “instigat” oamenii la “tulburarea ordinii și liniștii publice” Din fericire, precizează domnul prefect, manifestația nu a “degenerat în acte de violență”. El va lua măsuri pentru ca “legea să fie respectată” în județ, și asigură manifestanții că sunt oameni răi care încearcă să-i “manipuleze” spunându-le că SMURD se va desființa. Dar nu-i nimic, va “acționa” împreună cu “organele pentru menținerea ordinii publice” la identificarea amintitelor elemente. Acestea din urmă vor suporta “consecințele legale”, ne-a asigurat domnul prefect…

Care domn, farate! Că ăsta e ditamai tovarășul. Ba chiar cu o serios însușită școală de cadre, pusă în practică printr-o impecabilă limbă de lemn. Vai de capul meu, ce carieră ar fi putut avea tovarășul prefect pe vremea lui Piticu! Dar, în fine, nici azi nu o duce prea rău. Vorbim de reprezentantul guvernului Băsescu-Boc în teritoriu, la 22 de ani de la căderea formală a comunismului. Dacă vreți să vedeți modelul acestui tip de discurs, vi-l recomand pe Ceaușescu și apariția sa televizată din 20 Decebrie 1989, dupa declanșarea miscărilor de stardă de la Timișoara. Azi, după manifestația de la Târgu Mureș, apare la televizor tot un președinte – Băsescu.

Firma de Ambulanță

Nu știu dacă dumneavostră mai țineți minte dar acum vreo 12-13 ani exista pe undeva prin Cluj o prosperă femeie de afaceri in vârstă de peste 70 de ani. La venerabila sa etate, doamna cu pricina gestiona cu mână de fier mai multe zeci de benzinării împrăștiate prin tot județul, realizând cifre de afaceri colosale. Nimic din activitatea sa anterioară, preponderent casnică, nu ne-ar fi lăsat să întrezărim, măcar, un management atât de performant. Septuagenara patroană nu avea, practic, nici un antecedent economic. Avea însă un fiu, pe numele lui Radu Sârbu, ministru al privatizării și șef al Fondului Proprietății de Stat prin multele și certărețele cabinete CDR-iste. Sârbu, deci, care era în poziția de a vinde cam tot ce aparținea statului, era sărac lipt. Casa din Cluj era a soției iar mă-sa era milionară.

Apoi, nu știu dacă știți, dar dacă nu știți vă spun eu acum, că un anume Syda, pe numele său adevarat Bogdan Ionescu, este moștenitorul a aproximativ 10 societăți comerciale care mai de care mai profitabile, de la brokeraj și până la construcții de drumuri, și care au, normal, contracte cu statul. Acest personaj are familia bine înfiptă în poziții publice importante dar și în cercul de afaceri al domnului Videanu. Domnul Videanu, în cazul în care nu știați aflați acum, are o avere de mai multe zeci de milioane de euro, gurile rele vorbesc chiar de mai mult. Syda însuși este partener de fițe și chiar fost logodnic al laturii mici a progeniturii declarate (chestiune complet nepeiorativă și relativ rezonabilă în cazul unui marinar) a președintelui Băsescu. Am numit-o aici pe EBA, europarlamentar român, ales prin pricaz de la PDL.

Și știți la ce mă gândeam eu? Că mă-sa lui Radu Sârbu și Syda o să-și facă firmă de Ambulanță. Nu împreună ci câte una fiecare. O să mă întrebați de ce nu le-au făcut până acum. Iar eu o să vă răspund că pâna acum ar fi trebuit să le facă cu banii lor. După ce va trece noua lege a sănătății o să le poată face cu banii bugetului, prin contract cu statul. De tecerea legii se ocupă însuși președintele. Cum face el asta? Păi, simplu și prezidențial. În primă fază le spune inițiatorilor ce și cum să scrie în lege. Apoi elimină toți oponenții, ca în cazul doctorului Arafat și, în fine, apare la televizor cu discursuri kilometrice pentru a convinge populația.

Eu nu am nici o îndoială că se va întâmpla așa deoarece ori de câte ori Băsescu și cu pedeleii lui modifică un lucru, e ceva putred la mijloc. Toate lucrurile bune pe care au spus că le fac și care erau bune cu adevarat, au rămas la stadiul de vorbe. Evident, asta s-a întâmplat din cauza comuniștilor și mogulilor, în versiune băsesciană, și din cauza guvernului Tăriceanu, în bâiguielile lui Boc.

În fine, am văzut aseară discursul președintelui, vizibil iritat de impactul demisiei lui Raed Arafat. Cu excepția prostiilor gen “sistemul trebuie reformat” ori “modernizarea sistemului” am reținut două lucruri. Primul a fost că președintele a încercat să bagatelizeze munca doctorului Arafat, ceea ce a fost o mitocănie – nimic neobișnuit. Apoi, deși președintele a cerut inițial ca legea sănătății, spre deosebire de toate celelalte legi emanate sub protectoratul său, să fie trecută prin Parlament, aseară nu a uitat să precizeze că nu si-ar dori ca dezbaterea publică pe marginea ei să fie foarte politizată astfel încât guvernul să fie obligat – ca să vezi – să o treacă prin ordonanță de urgentă.

Asta înseamnă că legea va fi trecută exact prin ordonanță iar Syda ori Prigoană mic vor avea încă o firmă – Firma de Ambulanță. În acest caz nouă nu ne mai rămâne decât să urmăm încă o dată învățăturile presedintelui, potrivit cărora nu trbuie să așteptăm pomană de la stat, și să încercăm să ne salvăm singuri. Adică să ne facem firmele noastre de Ambulanță. Da, da! Ce, v-ar plăcea să vină la dumneavostră ambulanța lui Prigoană? Dacă încurcă mașinile!?..

Ca proasta din baie

A demisionat din guvernul Boc III Raed Arafat, fondatorul SMURD si subsecretar de stat în Ministerul Sănătății pe probleme de medicină de urgență.

A făcut-o pentru că nu a fost de acord ca fondurile publice destinate serviciilor de urgență să fie impărțite, așa cum bine știe pedeleul sa aleagă, cu firme private și după ce însuși președintele Băsescu i-a administrat, în calitate de prim medic al țării, un perdaf televizat în direct, gratulându-l cu epitete precum mincinos și stângist.

Cu această ocazie a fost înlaturat unul dintre singurii oameni care legitimau un guvern pe cat de incompetent pe atât de slugarnic, iar președintele Băsescu și-a mai asigurat încă o scurtare a deja măruntei sale popularități.

Situația poate fi rezumată prin zicala: “dacă tăceai filozof rămâneai”, ori, popular, se mai zice că “a sărit ca proasta din baie”…

O veste proastă

A dispărut afișul ăl mare cu Dana Războiu de pe DN1! Nu știu ce credeți dumneavoastră despre afacerea asta dar eu am impresia că nu e bine. Nu e bine deloc. De ce?.. Păi să vă explic.

După ce Realitatea TV s-a mutat la Willbrook, pe DN1, tronsonul Otopeni – Băneasa, au apărut afișe cu diverși salariați ai postului, care mai de care mai notorii. Din cel mai mare dintre ele, singurul de o asemenea dimensiune, zâmbea cu mâinile adunate ca într-o rugăciune cu capul în jos, o doamna pe care nu o mai văzusem până atunci. În continuare, pe următorii 10 – 15 stâlpi de iluminare, aceeași doamnă, în aceeași ipostază, se ițea din afise mai mici, aidoma tuturor celorlalte. Măi, zic, cine o fi diva asta cu un afiș cât o garsonieră?

A doua zi merg mai incet prin zonă și citesc numele scris pe afiș – Dana Războiu! Ca să vezi ce înseamnă vârsta! Eu am fost coleg cu Dana și m-am ramolit, se vede treaba – uite ca nu am recunoscut-o. Nu încape nici o îndoială, zice colegul meu Robert, și el fost coleg cu Dana, ea e. E mai greu de recunoscut pentru că au cumparat un Photoshop și l-au consumat pe tot pe ea. E așa de prelucrată încât cu greu o poți recunoaște. Ei, așa se explică, mă dumiresc eu, în fine.

Ce nu pricepeam era enorma prezență, unica atât de mare în rândul vedetelor postului, a unei prezentatoare de Duminică, angajată la Realitatea TV de nici un an și identificată cu orice alt post numai cu Realitatea nu. De ce este Dana un vector atât de important, chiar cel mai important daca judecam după dimensiunile promovării?

Am identificat două motive:

Primul este chiar soțul Danei – Bogdan Enoiu – fondatorul companiei McCann Erickson România, unul dintre cei mai mari publicitari din această țară, publicitate din care trăiesc stațiile private de televiziune, altele decât cele finanțate de stat ori oameni de afaceri. A avea bune relații cu un astfel de om e o chestiune de igienă profesională.

Al doilea motiv stă în impostura generală care a guvernat atât acționariatul cât și managementul acest post, și care poate fi ușor citită în afișele de pe drum. Apar pe DN1 cu poze bune Tatulici, Hurezeanu, Tănase ori Melania Medeleanu, oaneni pe care-i vedem aproape exclusiv pe stâlpi si mai puțin la televizor. Vedem intr-o poză enorma și ireală pe Dana Războiu ca vector al campaniei “Realitatea TV, 10 ani de istorie live” chiar dacă ea, la momentul rupturii, nu avea decat 7 luni de prezentat in weekend, adica aparuse pe post de circa 30 de ori. Vedem intr-o poză penibilă pe singurul om din prime-time care muncește cu adevărat în fiecare zi – Adriana Nedelea. Pentru ea nu se consumă Photoshop. Merge oricum. Mai vedem si pe ceilalți prezentatori si moderatori de peste zi, oameni care își trăiesc viața la serviciu, dar nu pe DN1. Pentru ei nu e loc acolo. Ei sunt mai la dos, pe la Metro, sau pe legatura spre Pipera.

Spuneam la începutul acestui post că lipsa afișului cu Dana Războiu este o veste proastă nu pentru am vrut să fiu ironic, să punctez faptul că, in fine, a fost înlăturat de pe gard un personaj care nu-și găsea locul acolo. Nu. Ci pentru că am bănuiala că poza a fost dată jos pentru s-au terminat banii. Iar asta este cu adevărat o veste proastă pentru toți acei angajați pentru care, în primă fază, s-a terminat Photoshopul.

Avizier la Primăria Voluntari

Probleme de familie.

Aud că un anume Adrian Moldoveanu, consilier de stat la Cotroceni și naș al șefului ANAF, Sorin Blejnar, a fost chemat la DNA pentru a da nu știu ce explicații într-un dosar de corupție din Portul Constanța.

Nu mă deranjază și nici nu mă miră că nașul unui înalt funcționar a ajuns pe la DNA. Va pleca de acolo ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Nu mă supără, deși mă cam miră, că un consilier de la porțile Cotrocenilor a apărut pe la parchetul anticorupție.

Ce mă enervează profund este că nașul șefului ANAF a fost numit consilier la Băsescu sau, după caz, consilierul și-a pus finul șef la ANAF. O famile plină de oameni competenți, buni administratori, numai unul și unul.

Când finul va fi întrebat dacă știe ce caută nașul pe la DNA va spune, probabil, că nu comentează public probleme de familie.