Magna cum Laude, versiunea Kovesi.
Nu stiu daca ati auzit, dar Procurorul General, Laura Codruta Kovesi, este acuzata de plagiat, halci mari din lucrarea sa de doctorat fiind preluate ca atare din alti autori. Lucrurile, in cazul cu pricina, au mers pana intr-acolo incat chiar prima propozitie a tezei a fost “imprumutata”.
Ce mi se pare mie interesant este ca doamna Kovesi a facut facultatea la Cluj, a aprofundat studiile la Sibiu, unde a lucrat din 1999 pana in 2006, dar a ales sa-si dea doctoratul la Timisoara, unde a fost doctorand incepand din 2004. Mi-o si imaginez alergand intre Sibiu si Timisoara, in prima faza, si intre Bucuresti si Timisoara, dupa 2006 cand a devenit Procuror General.
Cred ca a invatat de la Piedone, care, bucurestean fiind, si-a luat permisul de conducere la Pitesti, nu inainte da a-si fi mutat domiciliul acolo, intr-un apartament in care mai aveau vize de flotant alte 40 de persoane.
Ca si in cazul lui Piedone, pentru care nu a fost suficienta categoria B, ci si-a luat, ca tot era superoferta, permis si de tramvai, si doamna Kovesi nu a putut sa lase neobservata trecerea sa prin furcile caudine ale doctoratului. A venit cu o intreaga curte, formata, printre altii, din directorul SRI si procurorul general adjunct, lucrarea in sine, daca cineva ar fi avut vreun dubiu, a luat calificativul “magna cum laude”.
Cum adică, “magna um laude”?.. Uite asa:
Guvernarea cu basca în mână.
Prăbușirea prin moțiune de cenzură a guvernului Ungureanu pecetluiește soarta unui PDL aflat în vădită disoluție. Rând pe rând, parlamentari, președinți de consilii județene și primari, dimpreună cu organizații întregi, defectează la inamic, abandonând o corabie politică a cărei comandă a pierdut, odată cu simțul orientării, și încrederea marinarilor.
Acum, ori niciodată, cine își dorește un viitor politic trebuie să plece. Să plece capul, să accepte umilințe, să înghită ștampila cu tuș amar a traseismului politic, dar trebuie să plece. PDL, așa cum îl cunoaștem va dispărea. Sau mai exact, dacă extrema sa dură va rezista, va rămâne un partid de 13%, așa cum l-a luat Băsescu de la Petre Roman, dar stigmatizat de o guvernare de o obrăznicie si hulpavitate fără precedent.
Cum a fost posibil?
Realitatea e că PDL nu a fost niciodată mai mult decât o adunătură de beizadele PDSR-iste, frustrate de umbra rece în care erau ținute de greii lui Ion Iliescu. Așa a apărut PD-ul. Un PD care a guvernat întotdeauna în alianțe, pe fondul nemulțumirii populare față de baronizarea țării, patronată de PDSR și, ulterior, față de aroganța unui Adrian Năstase.
Aici a intrat în scenă Băsescu. Forțase o alianță cu PNL, împerechere nedorită de Tăriceanu, dar impusă se Stoica. ALianța DA a pierdut alegerile din 2004 dar, “cu basca în mână” Băsescu a reușit cooptarea PUR-ului, cu voturile căruia a fost impus guvernul Tăriceanu. Când suficienți parlamentari PSD au defectat către noii guvenanți, Băsescu a eliminat din ecuație PUR-ul, numindu-l “soluția imorală”. Ruperea relațiilor dintre Băsescu și Tăriceanu a generat ejectarea PD-ului din guvern și vrajba de moarte dintre cele două partide.
Băsescu a făcut tot ce i-a stat în putință să distrugă PNL. Strategul Valeriu Stoica și Teodor Stolojan au rupt o bună halcă din el, construind aberația PL-D, partid creat doar cu scopul de a fi absorbit de un PD aflat pe valul corabiei comandantului jucător. Așa a apărut PDL, o construcție conjuncturală la care s-au alipit treptat toți flămânzii și oportuniștii – vezi Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Cristian Preda și mulți alți simbriași mai mult sau mai puțin convinși de misia reformatoare a unui partid așezat pe osatura unor grei hârșiți în rele, precum Blaga, Videanu ori Berceanu. Udrea, Anastase sau Oltean au întregit în mod nefericit conducerea. Deasupra tuturor a fost întronizat Boc, o chintesentă a “calităților” PDL- obediebță, incompetență și obrăznicie, toate punctate din când în când cu analfabetism.
Nici după alegerile din 2008 PDL nu a reușit să formeze guvernul și, după câteva tentative penibile de a se alia cu liberalii (Boc a declarat în seara votului că “alegerile au fost câștigate de forțele liberale”) a sedus PSD-ul, pe care l-a ejectat din guvern cu doar două luni înainte de alegerile prezidențiale. “Compromisul care nu compromite” a avut o viață scurtă și o moarte urâtă. În consecință, guvernul Boc a căzut în Parlament, urmând episodul penibil și sfidător prin care Băsescu a desemnat falși premieri până când a câștigat, prin furt, se spune, cel de al doilea mandat. Impertinența a continuat – Boc a fost desemnat din nou premier.
În tot acest joc, nivelul de popularitate al partidului a scăzut dramatic. Guvernarea unei echipe complet incompetente a aruncat partidul sub 15% cotă de încredere, iar pe președinte la sub 10%.
Aceasta a fost guvernarea lui Băsescu. El singur a creat-o, el a impus-o, el a distrus-o cu partid cu tot. PDL nu a câștigat alegerile niciodată. A fost mereu, cu basca în mână, cerșind ajutor. L-a primit de fiecare data și de fiecare dată i-a trădat pe cei care l-au sprijinit. Acum nu mai e nimeni de păcălit. Până aici. Fără resurse financiare PDL va înceta să existe. Și asta pentru că, de fapt, PDL nu e un partid. E o famiglie mafiotă care se destramă după moartea șefului fără moștenitor.
O chestiune de mândrie…
Președintele Băsescu a spus în aceasta seară, într-un interviu acordat domnului Cristoiu, ca i-a propus poziția de prim-ministru domnului Ponta, care ar fi refuzat.
Domnul Pota a spus că Băsescu minte.
Acuma, chiar dacă domnul Ponta nu-mi e chiar simpatic, ba, din contra, îl consider extrem de impertinent, temperat cu apăsate și vizibile strădanii, doar de poziția politică pe care o deține, tind, de această dată, să-l cred pe cuvânt. Iar asta nu se întâmplă pentru că am încredere în cuvântul său, cât, mai degrabă, pentru că m-am obișnuit cu minciunile nonșalante ale domnului Băsescu.
Nu i-ar fi propus lui Ponta să fie premier nici mort. Nicidecum să-l mai și ajute, din interes național, pricep, să formeze un guvern care să treacă de votul Parlamentului! Înduioșător, este? Și de ce ar fi făcut domnul Băsescu așa ceva?.. Păi, pentru că, așa cum singur a spus azi, din poziția de președinte, nu-și poate permite să desemneze premieri ale căror guverne să nu capete votul de învestitură.
Ei bine, astea sunt cele mai mari prostii pe care le-am auzit în ultimul timp.
Domnul președinte a mai desemnat premieri care au căzut în Parlament. Nu doar unul, ci mai mulți. Și nu căzut pur și simplu, ci în toate pozițiile posibile.
Primul căzut a fost domnul Boc, picat în premieră națională prin moțiune de cenzură, după pierderea majorității din Parlament. Și-a permis domnul Băsescu să aibă un premier picat în plin mandat. Și pentru că a fost atât de preocupat de trecerea noului cabinet prin Parlament, un eventual eșec neputând să-și permită, a refuzat să desemneze premier pe Klaus Johannis, cel care avea sprijinul noii majorități. L-a desemnat pe Lucian Croitoru care a picat, cu brio, din prima și apoi pe Liviu Negoiță care nici măcar nu a mai apucat votul plenului.
Domnul Băsescu nu a desemnat premierul care ar fi avut suficiente voturi pentru a-și trece cabinetul prin Parlament. Din “interes național”, așa cum ne-a spus în seara asta, domnul Băsescu nu trebuia să facă nimc. Nu era nevoie de sprijinul său pentru învestitura Guvernului. Johannis s-ar fi descurcat foarte bine și fără el. Dar nu era premierul lui, sprijinit de majoritatea lui.
Accepțiunea dovedită a actualului președinte despre cum trebuie desemnați premierii români, are o asemenea cantitate de discreționar, încât ajungi să te întrebi daca această afacere mai poate fi considerată, vreodată, una serioasă. Să fii prim-ministru ca să ce? Ca să execuți necondiționat (vezi Boc), ca să legitmezi o majoritate nedemocratică (vezi Ungureanu și episodul parlamentar UNPR) sau ca să faci figurație pasageră (vezi Croitoru și Negoiță).
În scurt timp, faptul de a nu-ți fi propus Băsescu să fii prim-ministru, va deveni o problemă de minimă mândrie personală.
Un exemplu de impostură
La capitolul impostură trebuie să luăm exemplu de la domnul Băsescu. Rar mi-a fost dat să cunosc un profesor mai bun.
Azi, bunăoară, într-un discurs ținut în parlament, președintele Băsescu a acuzat opoziția că, prin continuarea grevei parlamentare, se face vinovată de boicotarea celei mai importante instituții ale statului – Parlamentul.
Ca să vezi! Dacă nu am cunoaște antecedentele domnului Băsescu într-ale actualei legislaturi, am fi tentați să credem o astfel de alegație. Dar sper ca memoria pe termen scurt să ne funcționeze cum se cuvine și să ne reamintim trei dintre situațiile în care a fost pus Parlamentul Romăniei de chiar președintele Băsescu, în calitatea sa de șef al coaliției la guvernare și de Președinte al României.
În primul rând, domnul Băsescu este cel care, prin mituirea unor parlamentari ai opoziției cu funcții publice plătite din banii noștri, a reușit să încropească o majoritate parlamentară contrară votului popular. Mai mult, parlamentarii defectori din partidele de opoziție s-au înscris într-un partid nou, care, ca o culme a aberației democratice dar și ca un exemplu de combinație golănească, a devenit partid parlamentar fară să fi participat vreodată la alegeri. Acest partid este, evident, membru al coaliției de guvernare și, bineînțeles, are miniștri în cabinet.
În al doilea rând, coaliția la putere deține recordul legilor trecute prin asumarea responsabilității Guvernului, care va să zică prin ignorarea Parlamentului. Atunci când asumarea nu a fost posibilă, a numărat doamna Anastase voturile, cum altfel decât cu un “profund respect” față de instituția Parlamentului.
În fine, pentru organizarea unui referendum național, potrivit Constituției, Președintele României trebuie să consulte Parlamentul. În cazul referendumului pentru reducerea numărului de parlamentari, organizat în 2009, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, domnul Băsescu a venit în Parlament, a ținut un discurs plin cu acuze la adresa parlamentarilor – doar vroia să mai bărbierească din ei – și a încheiat: “… și acum, considerați că v-am consultat.”
Aceste trei exemple arata disprețul pe care domnul Băsescu îl are față de “cea mai importantă instituție a statului” și, totodată, impostura da a acuza de boicotarea Parlamentului o opoziție al cărei rol parlamentar a fost redus la zero.
Un succes personal
În această seară, la ora 19.00, grupul Intact și-a lansat cel de al 5-lea canal național de televiziune – Digi 24. Cu câteva excepții, de la primii directori de stiri si tehnic ori actualul redactor șef și pâna la producători, editori, reporteri, cameramani, playout-iști, graficieni, tehnicieni de telecomunicații și șoferi, sunt oameni din antene.
Voi considera succesul primei emisii Digi 24 ca pe o realizare personala.
Metoda Oxford
Nu reușesc să pricep de ce a fost schimbat domnul Boc. Am rotit-o în toate sensurile și nu găsesc nici o explicație rezonabilă, alta decât: ca să luăm fața la fraieri!
De le bun început trebuie să-mi mărturisesc intransigența în această importantă privință de interes național. Celor care ar avea de gând să-mi răspundă la întrebarea din deschidere, le spun că nu accept sub nici un chip răspunsul potrivit căruia guvernul domnului Boc a fost schimbat (sau cum s-o mai fi numind ce s-a întâmplat) pentru că domnul Boc însuși și-a prezentat demisia.
Demisia domnului Boc este rezultatul îndelungatei experiențe politice a domnului Băsescu. În acest caz e vorba de experiența punctuală și evident neplăcută a desemnării ca premier a domnului Tăriceanu, mai exact a refuzului acestuia de a demisiona la comandă. Fapt pentru care, a doua oară a fost desemnat un prim-ministru care să demisioneze la semn.
În contrast cu domnul Tăriceanu, care nu a demisionat pe motiv că nu poate lăsa neguvernată o țară sub inundații, domnul Boc a demisionat imediat, lăsând o Românie sub nămeți. Suntem minați, se vede treaba, de nesiguranța demisiei premierilor, față cu cele mai grave calamități naturale. Se intimidează și ei, săracii.
Pentru mai multă siguranță în acțiuni, a apărut, deci, domnul Boc. Și domnul Boc o dată, după ce președintele a reușit o alianță, cu basca în mână la Grivco, și domnul Boc adoua oară, interimar, după pierderea majorității parlamentare și căderea, în premieră națională, a guvernului prin moțiune de cenzură, și domnul Boc a treia oară după ce președintele și-a asigurat prin vot ciuruit, la foc automat, prin Franța și Republica Moldova, cel de al doilea mandat, iar vechea coaliție a revenit la sentimente pecuniare mai bune.
Și domnul Boc a patra oară ar fi fost prea mult, ce-i drept. Se pare ca a fost mult prea mult înca de a treia oară. Dar câtă vreme a fost foarte mult din prima și absolut impertinent din a doua, de ce oare să se preocupe cineva de câte ori ar fi fost picat și desemnat domnul Boc prim-ministru?
Mă obsedează. Deci, de ce a fost schimbat domnul Boc?
Domnul Băsescu a spus în mai multe rânduri, cât de răspicat a putut, ce guvern bun, curajos, responsabil și reformator a fost guvernul domnului Boc. Și de ce l-au schimbat dacă era așa de bun?
Domnul Băsescu, dimpreună cu noul premier, domnul Ungureanu, au spus că vor continua pe linia pe care a mers guvernul domnului Boc. Deci, de ce l-au schimbat dacă funcționa atât de bine?
Toți miniștrii partenerilor de coaliție au rămas pe aceleași funcții, la aceleași ministere, validați de un Parlament fără opoziție, după ce, în prealabil, fuseseră audiați în comisii fără cvorum, de colegi de alianță fără curiozități, în calitate de candidați la propria succesiune. Pentru ce-or mai fi jurat din nou, nu pricep. Era suficientă căte o notă de transfer. De ce a fost înlăturat cabinetul în care ei dețineau anumite portofolii, pentru a fi învestit un altul, în care tot ei dețin aceleași portofolii?
De ce domnul Boc, în calitate de premier demisionar, a rămas în continuare președintele celui mai important partid al coaliției, ceea ce face ca tot el să fie cel care hotărăște cine vor fi ministrii noului cabinet? Adică el este înlăturat de la șefia vechiului guvern doar pentru a decide cine face parte din noul guvern. Încă o dată, de ce Dracu’ l-au dat afară?
De ce fiecare fost ministru PD-L a putut să-și pună în loc câte o pupilă, o clonă, o unealtă? De ce e nevoie de mascarada asta? De ce nu au rămas ei acolo? Nu e suficient un premier unealtă în mâinile lui Băsescu? Acum avem un premier unealtă care are are miniștri unealtă în mâinile foștilor miniștri. De ce oare l-au schimbat pe Boc?
Sau, de fapt, nu l-au schimbat? Doar l-au sacrificat. Au încercat să amortizeze, prin plecarea lui, toată nemulțumirea publică îndreptată nu împotriva lui Boc Emil, un cioban logoreic, oportunist și slugarnic, ci asupra regimului lui Băsescu, personaj care, incontestabil, a făcut posibilă actuala putere.
L-au aruncat în față pe Ungureanu. O imagine bună, un om subțire, un băiat capabil, cu Oxford, cum ar veni. Și Ungureanu a acceptat. Iată unul dintre cele mai noi, mai rafinate și mai rare șmenuri – Metoda Oxford. Adică ești un golan bătrân, tăbăcit în rele, un neam-prost obraznic și semianalfabet care nu-ți mai poți ascunde natura. Lumea s-a prins. Atunci ce faci? Cauți câțiva băieți cu imagine bună și cu studii sănătoase. Le fluturi un post pe la nas și vezi care pune botul.
Mutarea schimbării domnului Boc a fost insuficientă. Cea a învestirii lui Ungureanu, în actuala formulă, este, așa cum ne-a obișnuit domnul Băsescu, o impertinență.
Un ciocan cu personalitate…
Nu știu de ce, dar am impresia că unul dintre cele mai absurde lucruri din lume este ciocănelul de la Curtea Constituțională pe care scrie: Curtea Constituțională.
De ce să scrii pe ciocănel? Nu nimeresc judecătorii curții ciocănelul care trebuie? Nu se poate legifera decât cu acel ciocănel, iar nicidecum cu unul de la Cutea Supremă, Curtea de Apel, Tribunal ori, ferească Dumnezeu, de la Judecătorie? Sau poate sună altfel?..
Ce credeți?
