COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

De 23 August…

leave a comment »

În 1989 am defilat prin fața lui Ceaușescu la ultimul 23 August al vieții lui. Politrucii care flancau și deschideau coloanele de manifestanți strigau, odată cu difuzoarele, cunoscutele sloganuri ale regimului. Noi nu strigam.

Familia Ceaușescu și câțiva dintre greii din partid stăteau la balconul giganticei clădiri de pe cheiul Dâmboviței, mausoleu emblemă și neterminat al realizărilor clasei muncitoare.

Fațada în construcție fusese acoperită cu drapele tricolore, ale României, și roșii, cu secera și ciocanul, ale partidului. Treptele de sub balcon, tot neterminate și acoperite cu foi de lemn, erau pline de protipendada de rang secund.

Amenajamentul era butaforie, strigătele erau butaforie, noi, cu steagurile și pancartele folosite la fiecare “acțiune”, într-un marș silit, presărați cu securiști și agitatori, eram tot butaforie.

Doar el și ea făceau mascaradei cu mâna. Știau, și salutau discret, pentru ultima oară, a butaforie.

Azi, după mai bine de două decenii, m-au surprins imaginile cu manifestația de atunci, difuzate la televizor. Am uitat că e 23 August. Mi-a trebuit o jumătate de viață să pot uita.

Odată cu mirarea, am avut azi și o revelație. Cea a imbecilității manipulatorii din expresia – vine Hrebenciuc, vine Iliescu, vin comuniștii! Și ea, tot butaforie.

Advertisements

Written by odojak

August 23, 2012 at 4:35 pm

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: