COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Jos arbitri!

leave a comment »

Cele două decizii emise azi de Curtea Constituțională, potrivit cărora votul uninominal pur este neconstituțional, pe de o parte, și președintele Băsescu este cel care trebuie să meargă la Consiliul European, pe de altă parte, mi-au amintit de o scenetă cu Toma Caragiu -” Mefisto”

…eu aș mai fi stat de vorbă cu dumneavoastră dar la noi astăzi este meci mare. Foarte mare. FC Iadul contra FC Raiul. Sigur, o să spuneți că noi n-avem nici o șansă pentru că toți jucătorii buni sunt în Rai. Da. Dar arbitri?!!!

Cam asta se întâmplă și la noi. Iată:

În anul 2009, președintele Băsescu a forțat organizarea, în chiar ziua scrutinului prezidențial, a unui referendum pentru reducerea numărului de parlamentari. Este evident că nepopularitatea parlamentului a influențat votul în favoarea lui Băsescu.

Înaintea alegerilor locale, PDL-ul a încercat să modifice structura geografica a colegiilor, trasându-le în funcție de zonele în care oamenii lor aveau influență mai mare.

Tot înaintea alegerilor locale, PDL-ul a încercat să prelungească mandatul primarilor și comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Un subterfugiu care l-ar fi avantajat în alegeri prin finanțarea, de la centru, a primarilor PDL, care ar fi urmat să “tragă” campania electorală în zona problematicii locale și nu naționale, având la braț candidații PDL pentru Parlament. Marionetele destinate Palatului Parlamentului s-ar fi hrănit din banii și cota de încredere a primarilor.

Parlamentarii PDL și ai partenerilor de coaliție au modificat prin vot legea referendumului, astfel încât presedintele nu mai poate fi suspendat decât cu jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale și nu din numărul alegătorilor care se prezintă la vot.

Parlamentarii USL și ai partenerilor actuali încearcă să o schimbe la loc.

Printr-o modificare legislativă de factură pedelistă, am avut alegeri locale prin vot ununominal pur.

Astăzi, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional acest tip de vot. După dezastrul de la locale, pedeleul s-a speriat de consecințele catastrofale pe care le-ar putea suferi la generale. La Cutea Constituțională controlează 5 din 9 judecători.

Tot cu 5 din 9 judecători, Curtea Constituțională a decis astăzi că președintele Băsescu este cel care trebuie să meargă la Consiliul European de la Bruxelles, deși toate democrațiile parlamentare sunt reprezentate de premieri, care, de fapt, au mandat din partea forului suprem – Parlamentul – de a pune în practică programul de guvernare.

Este evident, la noi nimeni nu mai joacă jocul, toată lumea încearcă să câștige schimbându-i regulile. Nimeni nu mai vrea să fie jucător. Toți vor să fie arbitri!

Advertisements

Written by odojak

June 27, 2012 at 7:38 pm

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: