COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Metoda Oxford

leave a comment »

Nu reușesc să pricep de ce a fost schimbat domnul Boc. Am rotit-o în toate sensurile și nu găsesc nici o explicație rezonabilă, alta decât: ca să luăm fața la fraieri!

De le bun început trebuie să-mi mărturisesc intransigența în această importantă privință de interes național. Celor care ar avea de gând să-mi răspundă la întrebarea din deschidere, le spun că nu accept sub nici un chip răspunsul potrivit căruia guvernul domnului Boc a fost schimbat (sau cum s-o mai fi numind ce s-a întâmplat) pentru că domnul Boc însuși și-a prezentat demisia.

Demisia domnului Boc este rezultatul îndelungatei experiențe politice a domnului Băsescu. În acest caz e vorba de experiența punctuală și evident neplăcută a desemnării ca premier a domnului Tăriceanu, mai exact a refuzului acestuia de a demisiona la comandă. Fapt pentru care, a doua oară a fost desemnat un prim-ministru care să demisioneze la semn.

În contrast cu domnul Tăriceanu, care nu a demisionat pe motiv că nu poate lăsa neguvernată o țară sub inundații, domnul Boc a demisionat imediat, lăsând o Românie sub nămeți. Suntem minați, se vede treaba, de nesiguranța demisiei premierilor, față cu cele mai grave calamități naturale. Se intimidează și ei, săracii.

Pentru mai multă siguranță în acțiuni, a apărut, deci, domnul Boc. Și domnul Boc o dată, după ce președintele a reușit o alianță, cu basca în mână la Grivco, și domnul Boc adoua oară, interimar, după pierderea majorității parlamentare și căderea, în premieră națională, a guvernului prin moțiune de cenzură, și domnul Boc a treia oară după ce președintele și-a asigurat prin vot ciuruit, la foc automat, prin Franța și Republica Moldova, cel de al doilea mandat, iar vechea coaliție a revenit la sentimente pecuniare mai bune.

Și domnul Boc a patra oară ar fi fost prea mult, ce-i drept. Se pare ca a fost mult prea mult înca de a treia oară. Dar câtă vreme a fost foarte mult din prima și absolut impertinent din a doua, de ce oare să se preocupe cineva de câte ori ar fi fost picat și desemnat domnul Boc prim-ministru?

Mă obsedează. Deci, de ce a fost schimbat domnul Boc?

Domnul Băsescu a spus în mai multe rânduri, cât de răspicat a putut, ce guvern bun, curajos, responsabil și reformator a fost guvernul domnului Boc. Și de ce l-au schimbat dacă era așa de bun?

Domnul Băsescu, dimpreună cu noul premier, domnul Ungureanu, au spus că vor continua pe linia pe care a mers guvernul domnului Boc. Deci, de ce l-au schimbat dacă funcționa atât de bine?

Toți miniștrii partenerilor de coaliție au rămas pe aceleași funcții, la aceleași ministere, validați de un Parlament fără opoziție, după ce, în prealabil, fuseseră audiați în comisii fără cvorum, de colegi de alianță fără curiozități, în calitate de candidați la propria succesiune. Pentru ce-or mai fi jurat din nou, nu pricep. Era suficientă căte o notă de transfer. De ce a fost înlăturat cabinetul în care ei dețineau anumite portofolii, pentru a fi învestit un altul, în care tot ei dețin aceleași portofolii?

De ce domnul Boc, în calitate de premier demisionar, a rămas în continuare președintele celui mai important partid al coaliției, ceea ce face ca tot el să fie cel care hotărăște cine vor fi ministrii noului cabinet? Adică el este înlăturat de la șefia vechiului guvern doar pentru a decide cine face parte din noul guvern. Încă o dată, de ce Dracu’ l-au dat afară?

De ce fiecare fost ministru PD-L a putut să-și pună în loc câte o pupilă, o clonă, o unealtă? De ce e nevoie de mascarada asta? De ce nu au rămas ei acolo? Nu e suficient un premier unealtă în mâinile lui Băsescu? Acum avem un premier unealtă care are are miniștri unealtă în mâinile foștilor miniștri. De ce oare l-au schimbat pe Boc?

Sau, de fapt, nu l-au schimbat? Doar l-au sacrificat. Au încercat să amortizeze, prin plecarea lui, toată nemulțumirea publică îndreptată nu împotriva lui Boc Emil, un cioban logoreic, oportunist și slugarnic, ci asupra regimului lui Băsescu, personaj care, incontestabil, a făcut posibilă actuala putere.

L-au aruncat în față pe Ungureanu. O imagine bună, un om subțire, un băiat capabil, cu Oxford, cum ar veni. Și Ungureanu a acceptat. Iată unul dintre cele mai noi, mai rafinate și mai rare șmenuri – Metoda Oxford. Adică ești un golan bătrân, tăbăcit în rele, un neam-prost obraznic și semianalfabet care nu-ți mai poți ascunde natura. Lumea s-a prins. Atunci ce faci? Cauți câțiva băieți cu imagine bună și cu studii sănătoase. Le fluturi un post pe la nas și vezi care pune botul.

Mutarea schimbării domnului Boc a fost insuficientă. Cea a învestirii lui Ungureanu, în actuala formulă, este, așa cum ne-a obișnuit domnul Băsescu, o impertinență.

Advertisements

Written by odojak

February 10, 2012 at 3:50 am

Posted in De-a valma

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: