COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Un lucru mare!

leave a comment »

Ieri, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională comasarea alegerilor locale cu cele generale și, eventual, cu nu mai știu ce referendumuri prezidențiale.

Decizia este, cu siguranță, un rezultat concret al manifestațiilor din Piața Universității și din cele peste 60 de orașe mari ale țării. Fără presiunea acestor două săptămâni de proteste neîntrerupte, am convingerea că judecătorii Curții Constituționale, aceeași care și-au dovedit în mai multe rânduri obediența față de Băsescu, ar fi acceptat comasarea.

Nu am nici o îndoială că PD-L-ul și sateliții lui vor obține, în alegerile generale independente, scoruri semnificativ mai mici decât ar fi obținut în comasate.

Cum așa? Iată…

Comasatele aveau drept scop menținerea controlului in teritoriu, prin primarii de localități, până la alegerile generale – adevărata miză a PD-L-ului. În paralel, suprapunerea campaniilor electorale pentru locale și generale, după modelul deja testat cu succes in 2009, al campaniilor pentru alegerea președintelui și, simultan, pentru referendumul necesar reducerii numărului de parlamentari, ar fi permis puterii să mute accentul de la temele mari, de interes național, unde stă execrabil la toate capitolele, către tematica locală, axată pe obiective punctuale, dar de mare interes pentru votanții acelor comunități.

Mai mult, numarul actual de primari PD-L ar fi urmat să crească, pe fondul tot mai numeroaselor racolări pe bază de șantaj fianciar. Vrei finanțare pentru diversele proiecte din localitatea ta, proiecte cu care vei intra în campanie? Vrei. Buuun, păi uite cum facem… pleci mătăluță din partidu’ lu’ matale și vii la PD-L. Noi promitem finațarea proiectelor de campanie și tu mergi peste tot de mână cu senatorul și deputatul nostru. Dacă dă cineva cu pietre, te pui în față. Ok?

Tot acest plan diabolic, dar viabil, e drept, ar fi urmat să împiedice USL în a obține 50% + 1 din mandate, astfel încât președintele jucător să poată păpușări (cu basca în mână, la Grivco) încă o alianță în jurul PD-L-ului și a satelitului său UNPR.

Din fericire, n-a ieșit.

După alegerile locale din luna Mai, am siguranța că actualul număr de primari PD-L va fi substanțial mai mic, iar în consiliile locale, municipale și județene actuala putere va fi în minoritate. În aceste condiții șantajul financiar nu va mai functiona. Primarii vor fi proaspăt instalați, iar perspectiva 100% certă ca actuala coaliție la putere să piardă alegerile generale ar putea avea un efect invers – primarii PD-L să defecteze spre noii guvernanți, acolo de unde vin banii.

Candidații PD-L vor lua în piept campania electorală fără teme parazite, fară deturnări de atenție, fără să umble la toarta sau chiar la dosul mult mai notoriilor primari. În aceste condiții, și în situația foarte probabilă ca actuali parlamentari PD-L să candideze pentru noi mandate, este foarte probabil ca onor-candidații să nu poată ieși în lume de huiduieli.

Oamenii din piață, așa puțini cum au fost, au pecetluit soarta acestei puteri. Au făcut un lucru mare! Lupta străzii cu Băsescu este tranșată. Ea s-a încheiat fără satisfacția demisiei imediate a președintelui și guvernului, dar cu certitudinea că schimbarea se va produce și ea va începe în luna Iunie. Mai sunt 4 luni până atunci.

În acest moment un singur lucru îmi pare incert – nu stiu daca președintele Băsescu își va încheia acest al doilea mandat.

Advertisements

Written by odojak

January 26, 2012 at 6:45 pm

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: