COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Pericolul comunist

leave a comment »

În discuția generată de proiectul legii sănătății, și care monopolizează agenda publică inclusiv prin mișcări de stadă pe care nu le mai credeam posibile, președintele Băsescu l-a făcut stângist pe doctorul Raed Arafat. Știm cu toții că apelativele de stângist, socialist și, evident, abominabilul comunist sunt tot atâtea anateme pe care comunistul antedecembrist (unii spun ca și securist), stângistul pedist și democrat-liberalul vopsit Băsescu le aruncă asupra oamenilor, aidoma excomunicărilor papale.

Aici este, deci pericolul – Raed Arafat?!!

Hai să vă arăt acum, nu stângism, ci comunism renăscut, comunism sfidător, comunism supraviețuitor timpului.

Mă uitam aseară la televizor cum circa 2000 de oameni din Târgu Mureș au iesit în stradă pentru a susține cauza doctorului Arafat și a SMURD. Și la un moment dat a intrat în direct prefectul județului, Marius Pașcan.

Ei bine, nu mică mi-a fost mirarea să aflu cum nici mai mult nici mai puțin decât “elemente turbulente”, care nu sunt de la SMURD și nici măcar din localitate, au pus la cale această “manifestație neautorizată” și au “instigat” oamenii la “tulburarea ordinii și liniștii publice” Din fericire, precizează domnul prefect, manifestația nu a “degenerat în acte de violență”. El va lua măsuri pentru ca “legea să fie respectată” în județ, și asigură manifestanții că sunt oameni răi care încearcă să-i “manipuleze” spunându-le că SMURD se va desființa. Dar nu-i nimic, va “acționa” împreună cu “organele pentru menținerea ordinii publice” la identificarea amintitelor elemente. Acestea din urmă vor suporta “consecințele legale”, ne-a asigurat domnul prefect…

Care domn, farate! Că ăsta e ditamai tovarășul. Ba chiar cu o serios însușită școală de cadre, pusă în practică printr-o impecabilă limbă de lemn. Vai de capul meu, ce carieră ar fi putut avea tovarășul prefect pe vremea lui Piticu! Dar, în fine, nici azi nu o duce prea rău. Vorbim de reprezentantul guvernului Băsescu-Boc în teritoriu, la 22 de ani de la căderea formală a comunismului. Dacă vreți să vedeți modelul acestui tip de discurs, vi-l recomand pe Ceaușescu și apariția sa televizată din 20 Decebrie 1989, dupa declanșarea miscărilor de stardă de la Timișoara. Azi, după manifestația de la Târgu Mureș, apare la televizor tot un președinte – Băsescu.

Advertisements

Written by odojak

January 13, 2012 at 6:19 pm

Posted in De la televizor

Tagged with

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: