COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

România – Bantustanul Europei

with 2 comments

E criză în Europa și statele grav afectate iau măsuri. Iată ce fac guvernele din Portugalia, Spania și Grecia, țări care sunt, alături de România, în situația de a lua decizii nepopulare pentru reducerea deficitelor bugetare:

În Portugalia crește TVA de la 20% la 21%, crește impozitul pe profit cu 2,5% dar numai în cazul marilor corporații și băncilor și crește impozitul pe venit cu 1-1,5%.

În Spania nu se mai acordă prima de 2500 de euro pentru nașterea unui copil și scad salariile în administrație cu 5%.

În Grecia crește TVA de la 21 la 23%, nu se mai acordă al 13-lea și al 14-lea salariu angajaților cu salarii mai mari de 3000 de euro, în timp ce pentru cei cu lefuri mai mici de 3000 de euro, al 13-lea și al 14-lea salariu se plafonează la 1000 de euro, iar pensiile se recalculează nu după venitul avut la ieșirea la pensie ci după media salariului din întreaga activitate a angajatului.

………..

În România se taie salariile cu 25%, pensiile cu 15% și mai multe drepturi sunt eliminate ori tăiate. De exemplu, se taie 15% din indemnizațiile veteranilor, invalizilor și văduvelor de război, ale persecutaților politic, celor care au făcut muncă forțată, ale manifestanțiolor anticomuniști de la Brașov și ale revoluționarilor din 1989.

Aceste cifre, aceste sume – 15%, 25% – sunt demne de state bananiere, de state eșuate, de acele așa-numite țări în care guvernul este compus din tații, mamele, frații, surorile și copii potentatului local, fost șef de trib, ajuns președinte după retragerea colonială. De acele state în care același președinte se comportă ca și cum țara întreagă e a lui, fapt pentru care fură toți banii proveniți din vânzarea de resurse, apoi e înlăturat de la putere printr-un puci militar și dacă scapă cu viață se refugiază la acea parte a fostului său trib, aflată peste graniță. Noul potentat fură ce a mai rămas. De acele state fără infrastructură, fără o minimă organizare socială, fără societate civilă, fără siguranță publică și într-o sărăcie vecină cu foametea.

Nici chiar așa, este?.. Ar trebui să ne mai gândim odată. Eu recunosc în această enumerare multe dintre caracteristicile României actuale – un veritabil Bantustan al Europei.

Advertisements

Written by odojak

May 21, 2010 at 12:47 pm

2 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. E mult mai grav de-atât; mi-e teamă de o virare bruscă spre stânga. Mi-e teamă că de fapt nu ştie nimenic e să facă. Am auzit tot felul de derapaje în stânga şi-n dreapta, de la oameni cu “pretenţii”: să ucidem corporaţiile, să importăm guvern, să tragem pe nas şi să ne complacem că nu mai e nimic de făcut. Şi ştii cum e românul când îi e foame…

    Rares

    May 21, 2010 at 1:44 pm

  2. Păi, cel mai probabil, nimic nu se mai poate face în timpul dat. Problema este că banii luați acum de la oameni au fost furați anii trecuți și ar trebui recuperați cumva. Eu, unul, i-aș lua pe Băsescu și pe Boc și i-aș bate de vreo 2 miliarde. Apoi PSD-ul, PNL-ul și PNT-ul, la rând… evident, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu.

    odojak

    May 21, 2010 at 2:50 pm


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: