COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Scurt exemplu despre cum să nu scrii un reportaj.

with 2 comments

Nu știu dacă ați încercat vreodată să transcrieți o știre de televiziune*. Faceți asta, și dacă textul rezultat are noimă atunci aveți în față un bun produs TV. Dacă nu are coerență, consistență, rezonabil… atunci e doar un act ratat, numai bun să ne facă breasla de râs. Dar exercițiul pecare vi-l propun mai relevă ceva – prostiile spuse împreună cu imaginile sunt mai puțin evidente decăt transcrise pe hărtie. Cum așa? Iată transcrierea materialului de mai sus:

Ger de crapă pietrele în toată țara. La Miercurea Ciuc, mercurul din termometre a coborât până la – 24 de grade Celsius.
(Sincron meteorolog) “Azi dimineață au fost -22 de grade la Miercurea Ciuc și ieri dimineată au fost -25.”
Oamenii din zonă spun că sunt obișnuiți cu temperaturile extreme.
(Sincron femeie) “Suntem obișnuiți cu frigurile astea.”
Și oamenii din Piatra Neamț au avut parte de ger.
(Ambianță 5 sec. o femeie își freacă mâinile de frig și pahar cu apă înghețată)
În zonele din S-V Transilvaniei și N Moldovei se anunță temperaturi de -25 de grade Celsius.
(Ambianță 4 sec cu pași pe zăpadă)
Și în Suceava au fost -12 grade Celsius. Spre sudul Moldovei a fost ceva mai bine – aproape de -10 grade Celsius.
(Ambianță bocanci pe zăpadă)
La astfel de temperaturi iarna este destul de greu de suportat, mai ales pentru cei care trebuie să plece noaptea cu mașinile la drum.
(Sincron bărbat) “Ger mare, frig, e beton parbrizul!”
Nici la malul mării nu va fi mai bine. Aici s-au înregistrat -11 grade Celsius.
(Sincron reporter care dă cu o bucată de gheață de pământ) “Iar meteorologii ne avertizează că va fi un ger de crapă pietrele.”
Cea mai scăzută temperatură înregistrată în luna ianuarie a fost în anul 1942 la Bod, în județul Brașov, când mercurul a coborât până la -38,5 grade Celsius.

Să remarcăm, pentru început, că acest material, sau orice o fi această înșiruire fără noimă de temperaturi, s-ar fi putut rezuma foarte bine la prima propoziție. Și anume, că e ger în toată țara. În rest nu am reținut mare lucru și nici nu trebuie menționat aici dacă la Suceava au fost -12 sau -20 de grade în condițiile în care difuzezi un buletin meteo.

Nu știu dacă ați observat dar aproape toate tronsoanele de text, scrise de redactor sau reporter sunt, practic, introduceri ale sincroanelor și nu au mai mult de o propoziție. Autorul a avut dificultăți reale în a uni două sau mai multe propoziții într-o construcție logică. Atunci când a încercat a ieșit rău. Aflăm că… “nici la malul mării nu va fi mai bine. Aici au fost -11 grade.” Nu există legături cauzale între aceste două propoziții deși pare că asta a fost intenția. Mai înțelegem că “iarna este destul de greu de suportat, mai ales pentru cei care trebuie să plece noaptea cu mașinile la drum.” Deci, numai noaptea să nu pleci… cu mașina. Unde să pleci?.. Păi, cum unde, unde plecăm cu toții… la drum!

Sincroanele și ambianțele sunt absurde. Într-un material despre frig oamenii spun că e frig, isi freacă palmele și bat din bocanci!

Lectura este imbeciloidă, aidoma textului. În 9 propoziții apar 6 temperaturi. De fiecare dată vocea a citit numărul de grade alături de autorul lor. De 6 ori intr-un minut și ceva m-a zgîriat pe creieri cuvântul Celllsssiuss, citit apăsat și cu gura plină. Dacă nu mi-ar fi spus de fiecare dată pote credeam că e vorba de grade Kelvin, Richter, Fahrenheit, de căprar, de rudenie, de libertate ori, poate, chiar dintr-alea din țuica de Pitești, unde, fie vorba între noi, n-am aflat căt de frig e.

Ca și cum nu era de ajuns, într-o montare de un penibil desăvârșit, reporterul de la Constanța ne-a arătat cum crapă pietrele pe acest ger. A dat cu o bucată de gheață de pământ. Bucata de gheață în formă de bucată de piatră s-a spart exact atunci când repoterul spunea că, de frig, vor crăpa pietrele. Nu m-aș fi gândit! Mă-ntreb cum mama dracului ar fi exemplificat frigul acest reporter dacă ar fi fost ungur. Am înteles dintr-un twitt al lui Vlad Petreanu că echivalentul unguresc al gerului românesc “de crapă pietrele” este: “e frig de se rupe câinele în curbă”

* Acest exemplu este doar din întâmplare de la Antena 3. El este relevant pentru toți difuzorii de programe de știri din România.

Advertisements

Written by odojak

January 25, 2010 at 5:44 pm

Posted in De la televizor

2 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. Hahahahaaa! Sincronul a fost teribil de relevant pentru telespectator.

    pushthebutton

    January 28, 2010 at 5:00 pm

  2. Vaiii, cat am mai ras. Mersi,mi-ai mai luminat ziua.

    Cristina

    April 14, 2011 at 1:36 pm


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: