COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Aliodor, vrăjitorul dumneavoastră…

leave a comment »

Dacă cineva ți-ar spune că ar putea “să-i facă la minte pe fraieri” ce-ai crede? Poate că cel mai rezonabil ar fi să nu crezi nimic și să-ți vezi de treabă, cu atât mai mult cu cât în condițiile în care, din cine știe ce fetiș educațional accidental, crezi în afaceri dintr-astea, ar trebui să te gândești că dacă omul îi poate face pe fraieri la minte, te poate face și pe tine. Nu că tu ai fi vreun fraier, dar în fața unor domenii atât de exclusiviste precum paranormalul și numaiștiucumul trebuie să-ți recunoști incompetența, oricât ai fi de președinte.

Ei bine, Băsescu l-a crezut pe Aliodor ăsta, fapt pentru care l-a și angajat pe perioada campaniei electorale. Ce-o fi scris în contractul lor e greu de bănuit dar cu siguranță e vorba de lucruri cu importanță primordială, câtă vreme Aliodor Manolea a fost nedezlipit de președinte, permanent la un pas în spatele lui.

Revazând imaginile din campanie am remarcat un lucru căruia nu i-am dat atunci atenție. Și anume că în aproape toate cadrele, filmate in cam toate ipostazele, poți recunoaște pe toți cei din imagine, cu excepția acestui Manolea! Încercați acest exercițiu și veți constata că, cu mici excepții, puteți spune cum îi cheamă pe toți cei din preajma președintelui, mai puțin pe parapsiho… Aliodor. Deci, de unde, Doamne iartă-mă și Flacăra Violet păzdească-mă, a apărut acest personaj?

Probabil că i-a fost recomandat președntelui de cine știe ce cunoscut care frecventa cabinetul de parapupu al lui Aliodor, căci omul are un cabinet unde, în opinia mea, prostește fraierii și “îi face” mai puțin la minte și mai mult la buzunar. Odată stabilit contactul, l-au luat srviciile la puricat. Așa a aflat președintele că bioenergonuștiucum Manolea este un prosper om de afaceri, implicat într-un proiect imobiliar destul de scump – 27 de milioane de euro – și a mai aflat că omul lucrase în aceeași caliate, de gardian energertic, și pentru adversarii roșii, care va să zică pentru Ucigă-l Toaca ori, mă rog, Flacăra, Mircea Geoană însuși.

Acuma, legat de afacerea imobiliară ce să mai spui… treburi lumești… Nu are și Udrea, de profesie avocat și ministru la turism, dezvoltări imobiliare? Are. Are și datorii la bănci, sărăcuța. Nu are tot șmecherul mai răsărit căte un bloc în construcție? Corect! Are. Nu a devenit dezvoltator imobiliar până și clanu’ lu’ Onoriu, de nu mai se mai ocupă nimeni de cămătărie ca lumea în țara asta? Ba da. Ei, și atunci de ce să refuzăm un serviciu doar pentru atăta lucru.

Cât despre faptul că a lucrat și pentru Geoană… trăim într-o economie liberă și omul are dreptul să lucreze pentru oricine îi oferă un contract. Ba mai mult, faptul că îl “cunoaste energetic” pe Geoană poate fi un avantaj.

Așa că Manolea a fost angajat. Probabil că a fost contactat telefonic de unul dintre membrii echipei de campanie și înștiințat că va avea contractul. Convocat la sediul de campanie, a fost întâmpinat de Băsescu însuși. Un pas, doi, trei… și se află în fața președintelui țării. Băsescu îi întinde mâna și îl țintuiește cu căutătura, așa cum se pricepe și el, emițând doar un “hă, hă”, obișnuit să nu-și mai pronunțe numele de unanimă notorietate. În fața acestei priviri care a scrutat mările și oceanele lumii Manolea îngaimă – Aliodor, ăăă, vrăjitorul dumneavoastră!

Advertisements

Written by odojak

January 21, 2010 at 4:42 pm

Posted in Beating the fields

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: