COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Despre autocenzură și scleroză multiplă în instanțele românești.

with 6 comments

Deși pare ciudat, în România judecătorii, în afară de grevă, mai fac și alte lucruri absurde, atunci când nu sunt subiectul rapoartelor negative ale Bruxelles-ului. Și anume te împiedică să pui în executare o hotărâre judecăcătorească definitivă și irevocabilă. Cum așa? Păi, să vedeți…

Nu știu dacă am apucat să vă spun dar am mai multe procese cu statul. Cu Primăria Municipiului București. Trei, pentru trei proprietăți naționalizate familiei mele. Da, m-am adresat primăriei prin notificări în baza legii 10. Sigur, am așteptat, am avut răbdare. Destulă, cred eu. Notificările au fost depuse în 2001 în timp ce răbdarea s-a terminat prin 2005 când m-am adresat instanțelor judecătorești.

Avea bunicul un imobil în Băneasa, pe atunci Comuna Suburbană Băneasa. I-a fost naționalizat și demolat pentru a face loc unui microcartier de blocuri pentru aviatori. Am arătat în instanță că naționalizarea a fost abuzivă și nelegală (bunicul nu era mare industriaș ori latifundiar) și am cerut restituirea imobilului în natură ori, dacă bunul nu mai există, am cerut despăgubiri prin echivalent în alte bunuri sau în bani. După cum ne șade frumos, în Romănia anului 2005 decizia tribunalului a fost cum că acțiunea este inadmisibilă. Adică nu am acces la justiție. Am făcut apel. La Curtea de apel, la fel! Inadmisibilă. Am făcut recurs. La înalta Curte, deși ajunsesem în această fază cu trei procese, doar în cazul Băneasa a fost acceptat recursul iar cauza repusă pe rolul tribunalului București. Pentru alte doua imobile soluția a rămas – acțiune inadmisibilă. Definitiv. Se întâmpla in 2006. Mai erau doar căteva luni și România devenea membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. O simplă acțiune în revendicare – acțiune inadmisibilă. Mă adresasem instanței doar pentru a afla, un an și jumătate mai târziu, că nu am dreptul de a mă adresa instanței.

La tribunal, am câștigat. PMB a fost obligată să-mi acorde despăgubiri în bunuri ori bani. Primăria a făcut apel iar Curtea de Apel a admis apelul și a schimbat soluția în parte. Adică admite faptul că noi avem dreptul la despăgubiri dar schimbă soluția de obligare a pârâtei de a mă despăgubi fie în bunuri fie în bani, cu obligarea părâtei de a-mi face propuneri motivate de despăgubire. Deci, ce pricepem de aici? Obligarea pârâtei de a face propuneri motivate acoperă și despăgubirea în bunuri ori bani? Acoperă. De ce a fost schimbată soluția anterioară? Păi, pentru a acorda primăriei posibilitatea de a nu-mi plăti nimic. De a-mi face cine știe ce propuneri pe care eu să nu le accept. Știți ce înseamnă această procedură? Un infern! Dacă ei propun, când or propune, și eu nu sunt de acord trebuie să-i dau în judecată. Ani și ani pierduți numai cu proceduri administrative și alți ani scurși prin săli de tribunal. Asta a făcut înstanța. A schimbat o dispoziție clară într-una ambiguă care lasa loc aleatoriului, arbitrariului în favoarea statului. Instanțele întotdeauna apără statul! Suntem deja în Uniunea Europeană. Am făcut recurs și am pierdut. Rămâne așa. Propuneri motivate. După 4 ani de procese.

Azi sunt în aceeași situație. Nu mi-a făcut nimeni nici o propunere. Deși am încercat să o forțez. Doar am o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pe care am și învestit-o cu putere executorie. Adică scrie pe ea – “noi președintele României…” Potrivit sistemului nostru juridic nu există nici un document ori însris care să aibă valoare imperativă mai mare. Am notificat, deci primăria să pună în aplicare decizia. Am așteptat 30 de zile. Aiurea! Am fost la executor pentru a face executare silită. Executorul face somație și dacă în 10 zile nu se execută dispoziția se aplică, în favoarea statului, o amendă civilă de 50 de ron pe zi.

Dar, surpriză! Executorul judecătoresc, care este reprezentant al statului, nu mai poate acționa direct, ci pentru a pune în executare o decizie a instanțelor definitivă, irevocabilă și învestită cu titlu executoriu, trebuie să ceară acordul instanței!!! Deci instanțele se cenzurează pe sine în fața sieși. E ca și cum eu aș decide ceva și pentru ca tot eu să duc la indeplinire ceea ce am hotărăt trebuie să obțin un acord de la mine! Am cerut deci la instanța acceptul pentru aducerea la îndeplinire a propriei hotărâri. Stupoare! Instanța a spus NU! Nu e de acord să se aducă la îndeplinire decizia irevocabilă, irefutabilă, ire, ire, ire… Cică pentru silirea îndeplinirii dispozitivului, prin amendă civilă (singura modalitate legal posibilă) trebuie să dau primăria în judecată!!! A fost respinsă declanșarea procedurii de executare silită.

Fără vorbe complicate, se cheamă că am avut trei probleme pentru care m-am adresat instanței. Instanța a zis că mă primește doar cu una, deși toate spețele erau identice. După 4 ani de procese am obținut o soluție pe care pârâtul (statul) nici nu se gândește să o pună în aplicare. Pentru punerea în executare a acestei decizii emise de instanță reprezentantul instanței a cerut acordul instanței. Instanța a spus Nu!

Am făcut recurs. La instanță. Și asta înseamnă că acum, instanța trebuie să accepte că instanța care a considerat că reprezentantul instanței nu poate pune în executare o dispoziție a instanței, a greșit.

Cu gândul la această soluție, mai aștept. Instanțele sunt în grevă.

Vă întrebați, poate, ce s-a ales de procedura administrativă, în cazul Băneasa? Acea notificare depusă de mine în 2001. Nimic. Legal, termenul de rezolvare a unei notificări este de 60 de zile. Au trecut 8 ani.

Advertisements

Written by odojak

September 14, 2009 at 5:40 pm

Posted in Eu și statul

6 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ce subiect! Ştiu, mi-ai povestit. Pe hârtie pare şi mai absurd.

    pushthebutton

    September 14, 2009 at 7:55 pm

    • Da. Dar vezi tu, deși am câteva cunoștințe pe la televiziune, nu m-a băgat nimeni în seamă. Ar fi ieșit un subiect bun din asta. Încă mai poate ieși că nu s-a terminat.

      odojak

      September 14, 2009 at 10:50 pm

  2. […] Tocmai am descoperit – pe blogul dlui Octavian Basoc – un caz simptomatic, zic eu, despre mersul justiției din România. Lectură plăcută! Posted in romania. Tags: […]

    • Salutari

      Am citit povestea castelor. E absolut corectă.
      Nu-mi amintesc exact de unde știu poanta cu judecătorii… Care e diferența între judecători și Dumnezeu? Dumnezeu nu se crede judecător.

      odojak

      September 14, 2009 at 10:43 pm

  3. Buna , cred ca ar trebuii sa te adresezi la CEDO, uite ce spune:

    “În particular, Convenţia apără :
    • dreptul la viaţă ;
    • dreptul la un proces echitabil în materie civilă şi penală ;
    • dreptul la respectarea vieţii private şi de familie ;
    • libertatea de exprimare ;
    • libertatea de gândire, conştiinţă şi religie ;
    • dreptul la un recurs efectiv ;
    • dreptul la respectarea bunurilor personale;
    • dreptul de a vota şi dreptul de a participa la alegeri.”

    Adya

    September 16, 2009 at 3:16 pm

    • Mulțumesc Adya. Ai dreptate. Deja am înaintat dosarul la CEDO. Sper să fie acceptat pentru judecare pe fond.

      odojak

      September 16, 2009 at 4:19 pm


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: