COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Deci, ce spuneam?

with one comment

…că suntem praf și pulbere fină, parcă?.. Da. Fiecare zi trecută îmi confirmă opinia.

La sfârșitul acestei săptămâni soacră-mea a fost în spital, ocazie cu care am constatat că a crescut șpaga. Culmea e că nu a crescut la doctor sau la anestezist. Nu! La doctor tot 5 milioane, ca acum un an sau doi, iar la anestezist tot 2 milioane. Dar la asistente și infirmiere s-a schimbat calimera. Mai deunăzi cu 50 de mii, adica 5 RON, asigurai serviciul infirmierei, iar 100 de mii pe zi erau suficienți pentru ca asistenta să-ți dea un pat bun, să te înțepe cu milă, să-ți aducă ce e de adus și să-ți schimbe ce e de schimbat. Azi cu 100 de lei te lasă 2 ore în salon și apoi te dă afară. Deh, e criză! Ce să-i faci? Păi, nu prea poți să faci mare lucru. Plătești și gata! Bine că aici am avut pe cine plăti, că la Floreasca șeful spitalului a declarat că, de la începutul anului, au demisionat 68 de medici. De ce? Pentru că au plecat în străinătate.

Corect! Mă bucur pentru ei. La noi ce naiba să facă… “…să stau cu mâna întinsă la pacient?”

Ieri am aflat de la RTV că la Cluj a fost construit un spital pe ale cărui holuri nu încape targa!!! De asemenea, incintele sunt prea joase pentru a fi folosite ca bloc operator!!! Clădirea a fost comandată în 1994 și a costat 1.1 milioane RON. Lucrarea trebuia terminată patru ani mai târziu dar cănd Ministerul Sănătății, în calitate de beneficiar, a priceput că nu are ce face cu ea, a abandonat-o pur și simplu. Așa zace de 10 ani.

Azi am văzut un cazan de mașină în trafic. O Ambulanță! Nu reușesc să pricep la ce e bună această mașină dar e perfectă ca simbol al stării în care se află, nu numai sistemul sanitar, ci întregul sistem patronat de stat. Dacă vă întrebați cum am putut ajunge într-o asemenea stare vă pot livra, ca la liceu, câteva întrebări ajutătoare. Ce mașini credeți că au acasă ocupanții acestei rable. Dar șefii lor? Dar directorii din minister, secretarii de stat și miniștrii? Pentru pacienți… asta e ce a mai rămas!

Written by odojak

September 9, 2009 at 4:22 pm

One Response

Subscribe to comments with RSS.

  1. M-am strâmbat de râs, îmi pare rău. Dacă era în stare câtd e cât bună, o șmangleau și pe asta…

    pushthebutton

    September 9, 2009 at 11:48 pm


Leave a comment