COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Calmar sunteți voi…

with 10 comments

Cu o densitate remarcabilă de vedete tip dinozaur, o infrastructură de personal impresionantă și costuri operaționale astronomice grupul Realitatea-Cațavencu este, probabil, cea mai ineficientă întreprindere media din România. Cred că nu greșesc dacă afirm că doar televiziunea publică cu cele 7 sau 8 canale, trăitoare în mausoleul din Calea Dorobanților, cheltuieste mai mult.

Așa se face că patronul Sorin Ovidiu Vântu decide scurtarea salariilor în grup cu 10 pănă la 50%. De superoferta de 50% beneficiază toți posesorii unui salariu brut de peste 4000 de Euro. Pe alocuri (Cotidianul și Telesport), hălci importante din redacții sunt eliminate complet.

Salariații sunt demoralizați, într-o stare confuză pendulând între teamă și revoltă. Ca și cum nu era suficient, conducerea a găsit cu cale să dea redacției un test de limbă și cultură generală. Toată lumea la examen. Adică îți înjumătățim salariul dar nu te gândi că ai scăpat numai cu atât. Nu! Te și umilm! Fondatori de agenții de știri, oameni care au construit redacții, editorialiști cu renume, reporteri fojați în bătălii (la propriu – cum este amicul meu Adelin Petrișor) foști olimpici la diverse discipline umane, toți sunt întrebați: cum e corect “calmar” sau “calamar”? Majoritatea răspunde “calamar” dar, stupoare! E corect și calmar! E același lucru. Aceeași cocomârlă de mare numai bună de pus pe grătar. Calmar vine din franceză în timp ce calamar din greacă prin italiană. Ca să vezi! Ce examinatori perspicace. Cum au identificat ei slăbiciunea, șubrezenia culturală a redacției Realitatea. Încompetența. Calmar!

Dacă, însă, redacția ar trebui să pună întrebări șefilor eu aș fi curios să aflu:

1. De ce, după consolidarea canalului și eliminarea imaginii de Rosal TV, managementul a continuat să angajeze oameni în devălmășie și cu salarii foarte mari – mult mai mari decât la concurență? Cunosc personal un editor imagine care lua cam 30 de milioane și lucra două zile pe lună. Făcea nu știu ce reportaje sau anchete și lucra omul când avea treabă, când îl chemau. Luni de zile l-au uitat printre detașamente de angajați. Apoi, sunt tone de prezentatori. A fost un moment în care un prezentator de weekend lucra 4 zile pe lună! Prezenta câte două zile la două săptămâni.

2. De ce există în trust o sumedenie de dinozauri de presă plătiți cu sume astronomice? Tănase, Dinescu, CTP, Tatulici, Mihaiu și mulți alții mai mici dar pentru întreținerea și programele cărora se cheltuiesc sume importante.

3. De ce oamenii care consumă bani pentru a realiza programul nu o fac cu cap? Șefimea de la Realitatea TV cheltuiește cu nemiluita. Se organizează desfășurări masive pentru mai nimic. Orice rahat – sus elicopterul. Ieri, bunăoară, elicopterul Realitatea (care face parte din divizia Aero, divizie cu un singur angajat – pilotul) a zburat jumătate de zi ca să vedem că sechestrații de la nu știu ce cabană erau bine-merci și că nu vroiau să-i evacueze nimeni. O adolescentă a fost întrebată de reporter cum a fost noaptea la cabană. – Super, a venit răspunsul! A stricat bunătate de catastrofă, este? Se alocă nelimitat resurse pentru lucruri mărunte, ca să se taie salariul reporterului care stă ziua întreagă pe la Parlament ori Guvern și are câte 15 intervenții în direct pe zi. Așa e normal, nu?

4. De ce există o adevărată rotire a cadrelor, a acelorași cadre de conducere în interiorul trustului? Cine se ocupa de producție la RTV merge la TMC. Directorul financiar devine redactor șef ori invers. Directorul de știri de la RTV merge la divizia quality sau cum i-o mai spune iar cel de acolo trece la Metrou (Monopoly TV) Din timp în timp, șefii trustului sunt băgați într-o căciulă din care se auto-re-extrag! Ia uite! mi-a picat divizia comunicare. Bravo! Mie mi-a picat producția! Super! Eu am rămas tot la conceptualizare. Da? Lasă, că nu e tocmai rău… Dacă tot se schimbă, de ce schimbă între ei?

5. De ce eficientizarea a îmbrăcat cea mai simplă și meschină dintre abordări – micșorarea salariilor tuturor? La ce există manageri? Ca să găsească soluții. Dar, la Realitatea, se pare că nu e cazul. Managementul se ocupă de capcane etimologice! Calmar!

Domnilor, calmar sunteți voi! Pentru cine nu știe, calmar este un manager vinovat de demoralizarea și apoi de distrugerea unei redacții.

Advertisements

Written by odojak

July 14, 2009 at 4:04 pm

Posted in De-a valma

10 Responses

Subscribe to comments with RSS.

  1. Tavi, cu întrebarea 2 m-ai uns pe suflet… Nu mă lansez în răspunsuri; poate sunt și eu printre dinozauri. Dar aud că vin vremuri grele. Mă bucur că te-am găsit pe blog, via Vlad Petreanu.

    pushthebutton

    July 14, 2009 at 10:56 pm

    • Frate Petrică,
      Păi tu lucrezi la fenomenul meteo, tată?

      odojak

      July 14, 2009 at 11:46 pm

      • Dacă da, chiar n-ar strica niscaiva răspunsuri.

        odojak

        July 15, 2009 at 1:28 am

  2. In ciuda tristetii care e acolo, chiar am ras cu pofta la insemnarea asta. Acum pot sa ma duc sa plang.

    Cat

    July 14, 2009 at 11:35 pm

    • Ar trebui să vă luați un pic șefii la întrebări. Dacă nu o faceți voi nu va reacționa nimeni.

      odojak

      July 14, 2009 at 11:47 pm

  3. Daca ai fi facut un sondaj printre angajati, 80% si-ar fi pus cam aceleasi intreabari. Da, este umilitor un test de cultura generala, asta denota incapacitatea managerilor, mai middle sau mai mari, de a fi evaluat corect oamenii pana acum, este frustrant sa ti se taie salariul laolata cu parazitii, cand stii ca ai muncit ani de zile intre 10 si 18 ore (fara exagerare) pe zi, este de neinteles cine, cand si cum este seful. Eu insa nu as privi totul prin prisma angajatilor Realitatea-Catavencu, m-as gandi si la ce a ajuns jurnalistul in ziua de azi, ai copii, ai rate, ai o viata, piata da pe-afara de atatia oameni, iti mai da mana sa ai constiinta? Raspund tot eu, ca era intrebare retorica, nu prea. Iti da doar daca ti-ai facut niste rezerve babane, daca esti pe statul lu’ nenea Hrebenciuc, abia atunci mai poti face niste mofuturi. Suna cam patetic ce zic aici, nu-mi sta in fire sa fiu asa, dar sunt satul pana peste cap. Nu doar la Realitatea-Catavencu se petrec magarii, aici au fost doar mai spectaculoase, peste tot in presa e aceeasi poveste. Fireste, puteam sa scriu despre asta pe blogul de la Cotidianul,chiar m-a batut gandul sa o fac, inca ma mai bate, dar am rate, am o viata…

    Costin Ilie

    July 15, 2009 at 12:06 am

    • Este absolut adevărat că fiecare dintre noi avem diverse “jene” pecuniare care ne determină sa ținem gura mică. Poți să stai și să taci ori să pleci și să taci. Că dacă vorbești după, de pomană! Eu chiar cunosc oameni acolo care vor fi nevoiți să plece pentru că salariile forfecate nu le ajung decât de rate. Nu mai mănâncă minic! Valul încă nu a lovit redacția. Oamenii au luat ultima leafă întreagă și încă nu s-au trezit din pumni. Cine crede că asta e tot, că va trece, se înșală. Peste 6 luni veți găsi o redacție mult schimbată. Iar dacă te-ai îndrăgostit de redacția asta, ai o problemă. Nu va mai fi la fel. Niciodată!

      odojak

      July 15, 2009 at 1:55 am

  4. Lamentarile sint inutile. Dumnezeu ii ajuta pe cei ce se ajuta singuri.De aia pe Esca o cheama Eram.

    richard

    July 18, 2009 at 9:44 am

  5. Cine/ce va tine acolo, mai frate, daca e asa naspa? Daca aveti coitze, adica daca n-ati ajuns la Realitatea din greseala, adica la devalmasie, daca meritati si sunteti foarte tari, de ce nu plecati voi frumusel in alta parte, unde vi se va pretui valoarea asa cum se cuvine, asa cum meritati si unde nu va mai sta calmaru-n gat? Sau de fapt va e frica de foame ca de dracu si mai si stiti ca nu stiti sa faceti de fapt nimic?!? Asa c-o ardeti pe la comentzuri si mai ramaneti un pic, poate mai pica un ban de-o cola. Vai de mama voastra de ratati!……

    romanverdepraz

    October 23, 2010 at 10:05 am

    • Prietene …verdepraz,

      Jurnalismul este o profesie ca oricare alta. Am impresia ca ai o perceptie deformata despre munca în presă și despre veniturile obținute.

      Un ziarist, spre deosebire de ce s-ar putea crede, trăiește din leafă. Dacă nu mai are leafă, moare de foame, la fel ca orice om cu orice altă profesie.

      Da, jurnalistii nu stiu sa faca altceva pentru ca sunt jurnalisti. Asta e meseria los. Nu poti invinui un medic ori un mecanic auto ca nu stie sa faca altceva.

      Despre plecatul in alta parte… da, multi au plecat si multi vor mai pleca. Insa schimbarea locului de munca nu e un lucru pe care sa-l faci de 7 ori pe an. E o decizie importanta. Daca iti castigi existenta din munca ta, vei ințelege. Dar, din ton imi pare ca esti un trantor care pe deasupra mai e si impertinent.

      odojak

      October 24, 2010 at 8:11 pm


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: