COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu – "considerați că v-am consultat"!

Treburi oficiale

with one comment

Încep o nouă categorie care nu are nimic de a face cu ce cred. Vom intra pe un tărâm unde părerile, credințele, opiniile nu au nici o importanță. Voi încerca, deci, să povestesc pățaniile mele față cu administrația publică și poziția ei, prin spatele meu, concretizată de cele mai multe ori printr-o acțiune asemănătoare mecanismului bielă-manivelă. Ce mai! Cam așa se întâmplă. Și asta nu numai cu mine. Nu cred, nici pe departe, că sunt un tip ghinionist. Ba, cred că am avut mereu câte un ajutor din chiar inima sistemului. Dar, veți vedea, uneori nici asta nu e de ajuns. Sistemul administrativ e construit în așa fel încat să se poate cenzura și pacăli pe sine.

Astăzi, de exemplu, am fost la Primăria Municipiului București pentru a ridica o dispozitie de retrocedare în natură a unui apartament care a aparținut și a fost naționalizat bunicilor mei, Basoc Gheorghe și Basoc Elena. -S-a semnat sută la sută, mi-a spus la telefon șeful comisiei. Deci, nu aveam înștiințare scrisă, dar știam că e gata. Am ajuns imediat. Cu inima mică, am identificat ușa în spatele căreia se găsea șfârșitul neliniștilor mele și m-am așezat la coadă. Cinci persoane, cinci zâmbete, cinci suflete ușoare. Nicicând n-am văzut o coadă mai veselă, mai dezinvoltă, mai indiferentă la faptul că nu știi clar când să “îndrăznești” (trebuie să ții minte cu ce e imbrăcat cel din fața ta) sau la lipsa scaunelor ori a vreunei bănci pe care să te poți așeza. Toți cei de la acea coadă erau la capătul calvarului. Am intrat. O incintă plină de rafturi cu dosare până în tavan. Chiar la intrare sunt două birouri. Tu ai treabă la cel din față și, de la ușă, nu faci decât un singur pas. Un om stă jos. Tu rămâi în picioare.

-Bună ziua! …. -Hmmm… Da! -Păi, am venit pentru o dispozitie.. -Înștiințarea… -N-am. -Păi atunci?.. -Știu că s-a semnat de la șeful comisiei. Mi-a spus la telefon… -Ce număr de dosar? -16619… -Și de dispoziție? -Nu știu, că nu am înștiințare, și nici pe site nu a fost pusă încă… -Mmmda, e scrisă în registru dar nu e aici. -???

Între timp s-a “crăpat” ușa în spatele meu și prin fanta largă de-un cap aud: -Să trăiți! Ceva?… Omul de la birou m-a ocolit cu privirea (stăteam chair între el și vocea din ușă) și a făcut o moacă a lehamite, de unde am dedus că-l știa pe individ. -Nimic, dragă, nimic. Dacă omul ar fi avut supapă, l-aș fi auzit fâsâind! -Și, pe când să mai trec? – Chiar nu știu ce să zic. Treci pe săptămâna viitoare. Poate apare. Că văd că acum parcă se mișcă mai repede. – Trăiți. -Îhî.

-Aha! Mă duc s-o caut… vin.. După trei minute revine cu dispoziția. Semnez, o iau și plec.

Am parcat mașina cam departe și trebuie să străbat pe jos parcul Izvor. În stânga mea, cu același pas, merge o femeie vorbind la telefon. – Am fost la primărie… Vorbește tare și nu bagă de seamă că m-am poziționat un pic în spatele ei, ros de curiozitate. -Și am vorbit cu două fete, nu știu cine sunt, la un birou acolo, care mi-au spus că dosarele au fost luate din nou la lucru de altă comisie, că, cică, acum s-a schimbat comisia, și comisia asta nouă a început să lucreze decât din Ianuarie că Oprescu a schimbat comisia veche și eu am zis că bine, dar ce a lucrat comisia veche… și ele au spus că comisia asta nouă va lucra cu precădere ce a lucrat comisia veche ca să nu astepte oamenii…

Sărmana! Greu drum are în față și lungă așteptare. Eu aveam dispozitia în mână și ar fi trebuit să mă bucur. Dar, pur și simplu, nu simțeam nimic. Și am înțeles și de ce. Pentru ca până azi, momentul gloriei mele, s-au scurs 8 ani de când am depus notificarea. Termenul de soluționare este, prin lege, de 60 de zile. Această dispoziție se referă la o notificare. Mai am încă trei, nerezolvate. Tot de 8 ani. Pentru două din aceste trei am căte un proces iar pentru al treilea am chiar două. Am pierdut ani, am consumat tone de motorină și am cheltuit nu milioane, nu zeci de milioane, ci sute de milioane! La Primăria Municipiului București sunt 42.000 de dosare dintre care au fost soluționate 11.000. Din acestea multe sunt greșite și multe sunt ilegale. În ritmul actual mai dureaza înca 25 de ani! Cine spune că administrația publică nu este adevaratul motor al economiei mănâncă borș. Eu cred sincer că cel puțin o treime din oamenii care bănănăie pe drumurile publice, pe jos, cu trenul, mașina ori avionul, au câte o treabă legată de administrație – o treabă oficială. Sigur că nu vor rezolva nimic azi, deci s-au învoit de pomană. Un lucru, însă, trebuie reținut: Dragii mei, ascultați un profesionist – nu veți rezolva nici mâine!

PS – De acum înante vom intra “pe fond” (de când am procese am început să vorbesc în dodii!)

Advertisements

Written by odojak

June 19, 2009 at 2:13 am

Posted in Eu și statul

One Response

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] cazul Popa Tatu. După 8 ani mi-a fost emisă dispoziția de punere în posesie. Care va să zică, am cam […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: